Mituri și realități istorice legate de Ziua Marii Uniri

Harta Europei anului 1910 avea să se dezintegreze aproape complet doar un deceniu mai târziu. Centrul si estul continentului așteptau momentul pentru a se redefini. Imperiul Austro-Ungar reunea prea multe popoare, iar acest lucru a devenit povara sub care întreg imperiul se prăbușea.

În plus, finalul Primului Război Mondial a adus Imperiul în situaţia să nu se mai poată opune la nimic din ce au dorit învingătorii să facă.

Suflarea politică românească Din Ardeal, Banat si Bucovina A intuit momentul şI a început să Se organizeze intens în cea de-a doua jumătate a anului 1918 ca să Nu rateze niciun moment prielnic.

La jumătatea lunii octombrie, Consiliul Român Naţional Central anunţă În chiar Parlamentul de la Budapesta că Românii din Ardeal intenţionează să Îşi poarte singuri de grijă şI să îşi determine propria soartă.

Ungaria nu se poate opune, iar anunțul de la Budapesta devine o realitate de fapt - la 1 Decembrie, la Alba Iulia.

Este momentul pe care îl sărbătorim azi ca fiind Marea Unire.

Decretul de la București

În realitate, Marea Unire abia începea la 1 decembrie 1918. Armata Ungariei controla încă cea mai mare parte din Ardeal la acea data.

Forţele românesti încep să intre gradual in Ardeal. La mijlocul lunii decembrie controlau ceva mai puțin un sfert din teritoriu. Tot atunci, românii din Ardeal ajungeau la București pentru a negocia termenii Unirii.

Abia zece zile mai târziu Regele Ferdinand semna un decret prin care accepta această unire. Procesul a fost dificil, fiindca românii din Ardeal aveau rezervele lor față de politicienii de la Bucureşti, în particular față de primul ministru al epocii, I.C. Brătianu.

La vremea la care Regele Ferdinand semna decretul la Bucureşti, la Versailles, în Palatul Trianon începeau negocieri care aveau în final să ducă la redesenarea granițelor în centrul și estul Europei și - mai ales - la apariția a numeroase noi state.

În acest timp, pus în fața unor pierderi teritoriale catastrofale, guvernul de la Budapesta demisionează, iar la putere vine extremistul de stânga Bela Kun, care proclama Republica Sovietică Ungară. Guvernul său va încerca să păstreze controlul asupra Ardealului. Așa se face că forțele românești au tot luptat cu cele ungare în prima jumătate a anului următor, 1919. Abia în mai 1919 românii ating răul Tisa, de unde se vor retrage ulterior pe actuala graniţă cu Ungaria.

Temerea ardelenilor față de oamenii politici de la București până la urmă s-a adeverit.

În primavara anului 1920, Alexandru Vaida Voievod, ajuns între timp prim-ministru al României Mari, este înlăturat din funcție. Trei săptămâni mai tarziu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei era dizolvat de autorităţile de la Bucureşti.