POLITICĂ EXTERNĂ. Nicolae Ceauşescu, de la reformator, la cultul personalităţii
Anii 80 au adus însă izolarea treptată şi totală a României comuniste.
După reluarea puterii, Nicolae Ceauşescu a continuat linia de aparentă independenţă faţă de Moscova, adoptată de Gheorghiu-Dej la începutul anilor 60. Momentul său de graţie a fost însă condamnarea publică a invadării Cehoslovaciei de către ruşi. A fost unul dintre puţinele momente în care românii l-au aplaudat sincer.
Refuzul lui Ceauşescu de a participa la înăbuşirea primăverii de la Praga îmbunătăţeşte imaginea României în ochii statelor occidentale.
„A fost o acţiune a lui Ceauşescu de succes pe plan personal şi pentru România, în mare parte. România a reuşit atunci să se apropie de ţările din vest şi să obţină anumite avantaje şi apreciere”, spune Radu Filipescu, disident anticomunist.
Următoarea decadă este marcată de interesul Occidentului pentru România, iar Nicolae Ceauşescu a profitat de acest fapt pentru a-şi crea o imagine favorabilă în statele vestice. Memorabile sunt vizitele preşedinţilor americani la Bucureşti, Richard Nixon şi Gerald Ford, vizita lui Ceauşescu la Washington şi la Londra, recunoaşterea Republicii Federale Germane şi a Israelului, dar şi participarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în ciuda boicotului statelor socialiste.
„Ceauşescu, care la început credea că e reformator, a ajuns să fie cel mai conservator, să închidă ţara, să dezvolte cu cei din jur şi cu Elena Ceauşescu un cult al personalităţii”, explică Radu Filipescu.
Imaginea dictatorului român începe însă să se deterioreze treptat în a doua jumătate a anilor 70.
„La sfârşit, relaţiile României s-au restrâns din ce în ce mai mult, nu a mai fost agreat în Europa, în Statele Unite, iar ultima ţară pe care a vizitat-o a fost Iranul. Nu e o deschidere cu care te poţi lăuda la sfârşit de dictatură”, a adăugat Filipescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
