Ponta: Cumpărătorii locuinţelor RA-APPS pot să păstreze chiriaşii sau să-i evacueze

Data publicării:
casa 20nationalizata 20mfax-57254

Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla cu chiriaşii cărora li s-au prelungit pentru mai mulţi ani contractele de închiriere cu regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) în cazul în care se vinde imobilul respectiv, Ponta a arătat că noul proprietar va decide soarta acestora, chiriaşii neavând drept de a rămâne în imobil.

„Dacă se găseşte cumpărător mâine, mâine vindem casa şi în 30 de zile sau în termenul legal trebuie să plece. Toate (se vând - n.r.) cu chiriaşi în ele, iar noul proprietar păstrează chiriaşul şi-şi încasează chiria sau îl dă afară. E simplu. Deci, nu au niciun drept de a rămâne în locuinţă, e trecut clar în contract”, a susţinut Ponta.

El a adăugat că, până la găsirea unui cumpărător, locuinţele nu vor sta goale, pentru că ar presupune cheltuieli pentru Regie.

„Până se găseşte un cumpărător, cei care stau măcar plătesc întreţinerea şi chiria, cel puţin nu e o pierdere pentru Regie, dar toate se scot la vânzare”, a afirmat premierul.

RA-APPS va mai păstra în administrare, în afara locuinţelor de protocol şi sediilor de ambasade, un bloc de locuinţe de serviciu pe strada Mihai Eminescu din Capitală şi vilele de protocol de la Neptun, Predeal, Covasna, Olăneşti şi Murighiol.

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, o ordonanţă de urgenţă prin care a reglementat condiţiile de vânzare şi ocupare a imobilelor aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri