Sari la conținut

Protest în București. Manifestanţii au pus cătușe pe poarta sediului PSD

Aproximativ 150-200 de persoane au protestat duminică seară în Capitală, în pofida ploii, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Partidul Social Democrat, dar şi faţă de instituţii ale statului. Oamenii, de toate vârstele, au scandat lozinci împotriva social-democraţilor, fiind supravegheaţi îndeaproape de jandarmi, inclusiv călare, scrie News.ro.

Actualizare 22:30. Mitingul anti-PSD din Piaţa Victoriei şi din faţa sediului Partidului Social-Democrat s-a încheiat fără incidente, după aproximativ două ore de proteste. Un manifestant a pus cătuşe pe poarta sediului PSD din Kiseleff, iar un altul a lipit poza lui George Soros lângă sigla partidului de pe aceeaşi poartă.

Manifestanţii au anunţat că săptămâna viitoare vor protesta în faţa Primăriei Capitalei, informează News.ro.

Și în Cluj-Napoca au protestat câteva zeci de persoane, în centrul municipiului Cluj-Napoca, iar apoi au pornit într-un marș pe străzile din zonă. Potrivit Agerpres, oamenii au adus cu ei și pancarte care aveau de asemenea mesaje anti-corupție, precum "Infractorii atacă justiția. Trădătorii de țară legalizează corupția", "Fără penali în Parlament", "CCR, depolitizează-te" sau "Fără infractori de niciun fel în Guvern".

Au fost manifestaţii şi în afara ţării. La Milano, câteva zeci de persoane au întins steagurile Uniunii Europene şi României.


Actualizare 21:25. Manifestația s-a mutat la sediul PSD. Potrivit Agerpres, aproximativ 200 de persoane se află în fața sediului PSD.

Manifestanții au pancarte cu mesaje precum "Dragnea, tu când ne furi, cum ceri autorizație?", "Cum poate un repetent să dețină un Parlament?", "România, stat de drept sau polițienesc?", "Justiție, nu corupție", "Spune nu corupției", "Firea și cu Carmen Dan bagă bețe în zadar!", "Dragnea, nu mai folosi partidul și Parlamentul contra poporului!", "Nu puteți voi amenda cât putem noi protesta", "Minciuna și hoția guvernează România!".

Un participant la manifestare a mers către sediul PSD cu mâinile legate la spate în semn de protest faţă de decizia primarului Capitalei de a nu autoriza mitingul din Piaţa Victoriei pe motiv că în zona respectivă are loc o altă acţiune. Protestatarii susţin însă că nu este adevărat că în zonă era programată o altă acţiune.


Manifestanţii aflaţi în Piaţa Victoriei poartă umbrele şi pelerine, steaguri tricolore și scandează lozinci precum: "PSD/ Ciuma rosie", "Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu", "Un Guvern de hoţi şi de mafioţi", "Parlament penal, marş la tribunal", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi", "CCR sluga PSD".

Printre participanţii la protest, de toate vârstele, sunt şi câţiva copii.

Nemulţumirile manifestanţilor sunt îndreptate şi împotriva corupţilor, ei scandând: "Justiţie, nu corupţie", dar şi împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. Protestatarii strigă:"Jos Firea", dar şi "Firea nu uita, Capitala nu-i a ta".

Mitingul de protest este urmărit îndeaproape de numeroşi jandarmi, inclusiv călare.

 

Etichete: PSD , gabriela firea , protest guvern , protest azi bucuresti , protest piata victoriei azi , protest piata victoriei 16 iulie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale