Şeful arestului IPJ Argeş este acuzat că primea mită bani şi ţigări de la persoanele arestate. Comisarul a fost reținut de DIICOT

Data publicării:
maini stranse pe gratiile unei inchisori
Foto: Getty Images

Comisarul Ciprian Marangoci, şeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Argeş, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, după ce a fost prins în timp ce primea 500 de euro mită şi un un cartuş de ţigări de la o persoană aflată în arest preventiv.

Vineri, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au efectuat percheziţii în spaţii din incinta Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Argeş, într-un dosar privind favorizarea făptuitorului şi luare de mită, relatează Agerpres.

Conform DIICOT, Marangoci a primit mita în schimbul suplimentării numărului de vizite şi a apelurilor telefonice pentru o persoană arestaă şi pentru a primi în incinta unităţii de detenţie pachete cu o greutate mai mare decât limita legală.

Totodată, spun procurorii, Marangoci a cerut şi primit sume de bani şi bunuri de la persoane aflate în arest preventiv, în schimbul cărora le-a permis să primească vizite fără acordul prealabil al procurorului care efectuează urmărirea penală.

Acţiunile lui Marangoci au avut drept scop favorizarea persoanelor aflate în detenţie, cu consecinţa îngreunării cercetărilor în dosare instrumentate de către DIICOT, mai spun procurorii.

Marangoci va fi dus astăzi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunerea de arestare preventivă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri