Trei deținuți au murit la Penitenciarul Satu Mare, după ce au dat foc la saltele

Data actualizării: Data publicării:
Incendiu-1-2
Foto: presasm.ro

Trei deținuți au murit miercuri seară la Penitenciarul din Satu Mare, în urma unei revolte. Alte două persoane sunt în stare gravă.

Potrivit informațiilor de la această oră, deținuții au dat foc saltelelor, supărați că în urma instituirii stării de urgență a fost redus programul de vizite.

Pompierii de la ISU Satu Mare au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ.

Comunicatul de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor:

„Vă informăm că, astăzi, 18.03.2020, în jurul orei 20:30, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deținere.

Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan inițiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeași cameră de deținere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la fața locului s-au deplasat și echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate.

În ciuda intervenției prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeași cameră de deținere se află în afara oricărui pericol.

În vederea prevenirii oricăror situații de risc generate de fumul degajat, întreaga secție de deținere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secții de deținere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale polițiștilor de penitenciare aflați în serviciu.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în prezent desfășurându-se demersuri în vederea sesizării unității de parchet responsabile.

Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.

Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulțumiri.”

Sursa foto: presasm.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...