Vicepreşedintele CJ Alba cere demisia şefului CNADNR pentru carambolul în care au fost implicate 31 de maşini

Data publicării:
carambol

 

Vicepreşedintele CJ Alba Florin Roman (PNL) a spus că vinovată de tamponările în lanţ produse pe A1 este conducerea CNADNR, care a atribuit Secţiei Drumuri Naţionale Timişoara deszăpezirea acestui tronson de autostradă pe care a avut loc accidentul.

„Dacă am fi trăit într-o ţară civilizată, azi directorul CNADNR, fălosul Narcis Neaga, specialistul în concesiuni, ar fi trebuit să-şi înainteze demisia de onoare. Aşa cum ne-am obişnuit, cad capetele celor mici, ale şefului de la Pianu, deşi pe autostradă s-a aruncat cu antiderapant. Principalul vinovat este CNADNR, care a atribuit în mod absolut iraţional deszăpezirea pe timp de iarnă la... Timişoara!!! Asta este incompetenţă cât casa”, a spus Florin Roman, potrivit Mediafax.

El consideră că accidente similare se pot produce oricând în perioada de iarnă deoarece deszăpezirea nu este făcută corespunzător şi trebuie înfiinţate de urgenţă centre de deszăpezire pe cele două noduri rutiere de pe autostradă de la Sebeş şi Cunţa.

„Atrag atenţia că astfel de accidente se mai pot produce în orice moment. Cele două noduri de la Sebeş şi Cunţa sunt fără puncte de deszăpezire. La o ninsoare puternică se blochează tot. Cum au gândit şefii de la CNADNR să facă punct de deszăpezire doar la Pianu şi să nu asigure deszăpezirea pe cele două noduri, unde se ştie şi gradul ridicat de umezeală??? Numai nişte incompetenţi puteau gândi de asemenea manieră (…) Din acest motiv îi cer demisia lui Narcis Neaga”, a adăugat Roman.

El a precizat că deszăpezirea pe autostrada Sibiu - Orăştie a fost încredinţată Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care asigură aceste servicii prin secţia de la Deva.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, pe sensul Sebeş - Cunţa al autostrăzii Sibiu-Orăştie, pe un tronson inaugurat joi, iar în urma tamponărilor au fost avariate 31 de autovehicule. În urma accidentului, traficul rutier pe sensul Sebeş-Cunţa a fost întrerupt aproximativ șapte ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri