Forţele Navale caută în continuare mine marine în derivă în Marea Neagră. De la debutul războiului au fost distruse cinci dispozitive

Data publicării:
mina de razboi pe mare
Mină marină de război. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Forţele Navale au anunţat, joi, că execută permanent misiuni de monitorizare în Marea Neagră pentru identificarea minelor marine aflate în derivă, precizând că, de la începutul războiului din Ucraina, au fost neutralizate cinci mine marine care proveneau din nordul Mării Negre.

„Forţele Navale Române execută, în mod sistematic, acţiuni de cercetare a spaţiului maritim din proximitatea litoralului românesc, în vederea identificării pericolelor de navigaţie, în special, minele marine aflate în derivă, provenite din zona de nord a Mării Negre. Planurile de activităţi şi procedurile operaţionale ale Forţelor Navale Române au fost adaptate rapid la situaţia actuală de securitate, odată cu declanşarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de ameninţări în spaţiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice”, se arată într-un comunicat al Forţelor Navale, citat de News.ro. 

Potrivit sursei citate, pachetul de forţe pus la dispoziţie de Forţele Navale Române pentru activităţile de monitorizare este format din 11 nave militare, două elicoptere IAR-330 Puma Naval, şase drone de cercetare maritimă, trei detaşamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) şi Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor (Mine Warfare Data Center – M.W.D.C.) din subordinea Direcţiei Hidrografice Maritime, care completează eforturile structurilor participante la planul de cercetare contra minelor derivante, prin monitorizarea zilnică a informaţiilor referitoare la mine descoperite în vestul Mării Negre, estimele zilnice de deplasare a curenţilor de suprafaţă, estimele de deplasare a obiectelor suspecte din zona de responsabilitate, precum şi analiza imaginilor transmise de pe mare, în vederea identificării acestora.

„Prin rotaţie, navele militare maritime şi elicopterele Puma Naval au planificate activităţi de cercetare, pentru detectarea şi limitarea pericolului de mine şi pentru asigurarea siguranţei navigaţiei a tuturor navelor aflate în tranzit către şi dinspre porturile româneşti de la Marea Neagră”, au mai menţionat Forţele Navale. Alături de Forţele Navale Române, în desfăşurarea permanentă de acţiuni conjugate de monitorizare a zonei de responsabilitate a României participă şi alte structuri din sistemul naţional de apărare, cu atribuţii în acest domeniu, precum şi partenerii din Alianţa Nord-Atlantică (Franţa, Statele Unite ale Americii şi Turcia), prin misiunile executate de aceştia cu avioanele de patrulare maritimă”, au mai transmis Forţele Navale.

Zona maritimă de responsabilitate a Forţelor Navale Române cuprinde apele teritoriale, zona contiguă şi zona economică exclusivă din Marea Neagră, având o suprafaţă de aproximativ 30.000 km², de două ori mai mult decât suprafaţa Dobrogei.

De la începutul conflictulului din Ucraina până în prezent, marinarii şi scafandrii militari români au neutralizat cinci mine marine provenite din nordul Mării Negre.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Legea pensiilor, schimbată în Parlament. O categorie de pensionari vor primi mai repede bani în plus la pensie
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...