Fostul prefect de Gorj, internat la psihiatrie după ce a fost prins a patra oară conducând fără permis

Data publicării:
dan ilie morega la volan
Dan Ilie Morega a fost prins de șase ori la volan fără permis FOTO: Captură video Digi24

Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, care a fost prins de patru ori la volan în timp ce avea permisul retras din motive medicale, a fost audiat luni seară la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, iar apoi internat la o unitate medicală de specialitate, informează Agerpres.

Dan Ilie Morega, în vârstă de 78 de ani, a fost depistat, luni după-amiază, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiu, având permisul retras.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras.

În urma probatoriului administrat în cauză, el a fost internat la o unitate medicală de specialitate, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.

Fostul prefect de Gorj are permisul retras din data de 6 februarie, din motive medicale.

El a fost prins de trei ori conducând în judeţul Gorj cu permisul retras şi o dată în judeţul Mehedinţi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”