DIICOT: 250 de persoane din Bistrița Năsăud ar fi fost angajate fictiv ca să primească ajutoare sociale

DIICOT
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Aproximativ 250 de persoane ar fi fost angajate fictiv, în ultimii zece ani, la mai multe societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a obţine ulterior de la stat indemnizaţii de şomaj sau pentru creşterea copilului, prejudiciul creat depăşind 2 milioane de lei, potrivit DIICOT.

În cursul dimineţii de marţi, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi un procuror DIICOT au efectuat patru percheziţii în judeţ, trei la persoane fizice (femei) şi una la o persoană juridică, într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"Din investigaţii a reieşit că, începând cu anul 2009 şi până în prezent, trei persoane, având controlul mai multor societăţi comerciale, cu sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Membrii grupului ar fi angajat, în mod fictiv, aproximativ 250 de persoane fizice, fără ca acestea să presteze activităţi economice. Ulterior, angajaţii ar fi solicitat şi obţinut, în mod fraudulos, indemnizaţii de şomaj şi pentru creşterea copilului, beneficiind totodată de vechime în muncă şi alte avantaje", se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Prejudiciu de peste 2 milioane de lei

Prejudiciul creat prin aceste angajări fictive este estimat, până la această dată, la peste 2 milioane lei.

Într-un comunicat DIICOT remis tot marţi se precizează că, pe lângă indemnizaţiile de şomaj şi de creştere a copilului, au fost obţinute prin metoda angajărilor fictive şi subvenţii pentru şomeri, ajutoare de boală, sarcină şi lăuzie, instituţiile de la care au fost obţinute aceste beneficii fiind Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

DIICOT menţionează că în cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului şi popririi, inclusiv pe conturi bancare şi bunuri mobiliare, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 2.181.634 de lei.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, acte contabile, înscrisuri şi logistică (aparatură de calcul) folosită la săvârşirea faptelor, precum şi sume de bani.

Cele trei inculpate urmează să fie audiate la sediul Biroului teritorial Bistriţa-Năsăud al DIICOT.

Potrivit comunicatului de presă al DIICOT, urmărirea penală se efectuează, în acest dosar, faţă de alţi 141 de suspecţi (persoanele beneficiare ale indemnizaţiilor obţinute ilegal) şi 14 inculpaţi.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că inculpatele săvârşesc în continuare infracţiuni de natura celor pentru care sunt cercetate în prezent, utilizând acelaşi mod de operare, fiind identificate contracte individuale de muncă aflate în derulare, suspecte a fi false.

Acţiunea de marţi a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale