Gabriela Firea vrea metroul, cu tot cu banii de la stat

Data publicării:
metrou metrorex

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea să aibă în subordine regia de transport cu metroul Metrorex, însă cu tot cu subvențiile primite de la stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Primarul General a reiterat vineri că metroul ar trebui să fie în coordonarea municipalităţii, dar cu tot cu subvenţii de la Guvern, potrivit Economica.net. "Struţo-cămila" propusă de Gabriela Firea ar putea fi pusă în practică doar cu derogare de la Legea Finanţelor Publice şi ar putea deschide "Cutia Pandorei", astfel că poate şi primarul Iaşului sau cel al Constanţei vor cere bani direct de la Executiv pentru transportul local, spune un avocat în Dreptul Concurenţei.

Metrorex riscă să piardă finanţarea de la bugetul statului, dacă trece în administrarea Primăriei Capitalei, consideră Valentin Mircea, avocat, doctor în drept civil şi concurenţial.

Pentru ca Primăria să primească subvenţii de la Guvern pentru metrou ar trebui să se facă o derogare de la Legea 500/2002 a Finanţelor Publice, explică avocatul.

Mai mult, acesta spune că Primarul General ar putea deschide „Cutia Pandorei". Pentru că prin această derogare s-ar produce o discriminare, edilii unor oraşe mari din ţară precum Iaşi, Cluj sau Constanţa, ar putea cere la rândul lor subvenţii direct de la Executiv pentru transportul local. Sau poate vor vrea şi ei să construiască metrou cu bani de la Guvern, adaugă Valentin Mircea.

Acesta arată că în varianta actuală, în care Metrorex este în subordinea Ministerului Transporturilor, Guvernul poate aloca bani pentru compania de metrou în acord cu Legea Finanţelor Publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri