Godină: Cred că sunt mulți polițiști cărora acum le e rușine

Data actualizării: Data publicării:
marian godina la digi

Polițistul Marian Godină a reacționat după informațiile apărute astăzi în spațiul public, conform cărora bărbatul suspectat că a agresat sexual doi copii, vineri dimineață, în liftul unui bloc din Drumul Taberei, este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, iar la audieri a recunoscut faptele.

Mesajul lui Marian Godină:

„Printre zecile de mesaje pe care le-am primit de la oameni care au vrut să ajute la prinderea autorului, s-a aflat și cel cu varianta corectă. Persoana îmi dăduse profilul de Facebook al celui pe care îl bănuia și îmi spusese că autorul lucrează la Brigada Rutieră. Am zâmbit inițial, dar l-am luat totuși în serios când am verificat profilul și am văzut că semăna destul de bine.

Am trimis mesajul pentru a ajunge la anchetatori după 7 minute din momentul în care l-am primit și am fost convins că merită luat în calcul. Asemănarea era destul de mare.

Azi m-am bucurat enorm când am aflat că a fost prins autorul, dar la scurt timp bucuria mi-a fost spulberată, în momentul în care am aflat că era chiar acel polițist. Nu prea am cuvinte. Recunosc că îmi e jenă și că mi se pare incredibil. Acest individ tocmai a pus o pată imensă pe imaginea unei instituții pentru care unii se dedică trup și suflet. Cred că sunt mulți polițiști cărora acum le e rușine. Nu îmi explic cum a ajuns asemenea individ bolnav să lucreze în poliție. Nu îmi explic cum de colegii lui apropiați nu l-au recunoscut încă din primul moment în care au apărut imagini.

Mie îmi rămâne doar să vă mulțumesc tututor pentru implicare. Am să înțeleg perfect toate comentariile urâte. Sunt la fel de indignat, iar dacă nu aș fi fost polițist, aș fi simțit același dezgust față de poliție. Îl simt de fapt și așa... Păcat... păcat de cei care chiar își fac această meserie cu drag și care pun suflet. Apare un astfel de specimen și distruge tot într-o clipă. Îi mulțumesc și celui care mi-a trimis informația.”

Bărbatul care a agresat, vineri dimineaţă, doi copii în liftul unui bloc din Bucureşti şi care a fost prins luni dimineaţă este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere. La audieri, el a recunoscut faptele.

Bărbatul ar fi agent la Brigada Rutieră, ar fi fost recunoscut de către colegii săi şi astfel s-a ajuns la el. „Da, este poliţist la Rutieră, au confirmat colegii de acolo, care au analizat imaginile. Clar este poliţist la Brigada Rutieră Bucureşti. Nu ne face cinste aşa ceva”, a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

 

Conform unor surse judiciare, bărbatul lucrează la Brigada Rutieră a Capitalei din august 2010. Înainte de a lucra la Brigada Rutieră, el a fost angajat al Jandarmeriei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri