Impact mortal pe DN1. Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte două sunt rănite, în urma unei coliziuni frontale

Data actualizării: Data publicării:
accident'

Trei bărbaţi au decedat, iar alţi doi sunt răniţi grav după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit frontal, duminică, pe DN1, în zona localităţii clujene Huedin, unde traficul a fost complet blocat. Unul dintre şoferi a intrat pe contrasens, posibil pe fondul oboselii la volan, unde s-a izbit de a doua maşină, scrie News.ro. 

Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea clujeană Huedin, pe DN1, în zona unei curbe, unde un bărbat de 31 de ani care conducea un autoturism a intrat brusc pe contrasens, izbindu-se frontal de un alt autoturism, care a fost proiectat pe câmp.

Accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive. Soferul unuia dintre autoturisme a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o mașină care circula regulamentar.  

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Traian Morar, a declarat pentru News.ro că în autoturismul care a provocat accidentul se aflau trei bărbaţi, iar unul dintre ei, şoferul, a decedat pe loc în urma impactului, în timp ce ceilalţi doi sunt răniţi grav.

În al doilea autoturism se aflau doi bărbaţi, ambii decedând din cauza rănilor suferite.

Toate cele cinci victime sunt tineri, având vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani.

Poliţiştii cred că şoferul vinovat fie a intrat pe contrasens din cauza neatenţiei, fie pe fondul oboselii la volan şi a vitezei excesive.

Răniţii au fost preluaţi în stare gravă pentru a fi transportaţi la spital, iar traficul pe DN1, în zona accidentului, a fost complet blocat. Circulaţia ar urma să fie reluată în condiţii normale jurul orei 10,00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...