În martie, a fost înregistrat ca pacientul cu numărul 102 în România. În 4 octombrie a trăit un șoc după ce și-a făcut iar analizele

analize de sange in laborator
Adrian David este pentru a doua oară infectat cu noul coronavirus. FOTO: Getty Images

În luna martie, Adrian David a fost pacientul cu numărul 102 din România. S-a infectat cu noul coronavirus la Deva, unde este administrator public al Primăriei. Atunci, alături de el s-au îmbolnăvit primarul și un parlamentar. Acum, Adrian David este pentru a doua oară infectat cu noul coronavirus. 

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, spune că nici în luna martie, nici acum nu a putut să își dea seama de unde a luat virusul. Vestea reinfectării cu noul coronavirus a fost, însă, un șoc. Pe 4 octombrie s-a simțit rău și a mers la spital, unde a aflat că este din nou pozitiv.

Adrian David: Am simptome specifice unei viroze, nas înfundat, o durere ușoară în piept, în gât. Din fericire nu am alte simptome mai grave și în urma analizelor pe care le-am făcut duminică la spitalul județean de urgență se pare că nu-mi sunt atinși plămânii și nici alte funcții vitale.

Adrian spune că, dincolo de măsurile luate de autorități, oamenii sunt cei care pot pune virusul în izolare.

Adrian David: Dacă toată lumea ar purta mască, dacă toată lumea ar păstra distanțarea asta fizică sunt sigur că numărul de cazuri ar scădea foarte mult, dar pentru asta e nevoie de un efort comun, un efort colectiv.

În cele șapte luni de la prima infectare, bărbatul a reușit să doneze şi plasmă, atât de necesară pentru tratarea bolnavilor de Covid-19. Și chiar dacă între timp s-a reinfectat, Adrian rămâne optimist şi bucuros că familia lui este bine.

Adrian David: Eu sunt un om puternic. Cine mă cunoaște știe că am un psihic foarte bun. Contează mult aspectul ăsta atunci când ne luptăm cu orice fel de boală.

La rândul lor, medicii atrag atenţia că infecția cu noul coronavirus dă o imunitate pe termen scurt sau chiar deloc.

Florin Nițu, medic la Spitalul județean Târgu Jiu: Unele studii în momentul de față arată că imunitatea ar dura undeva între trei și șase luni, alte studii sugerează că ar fi între 6 și 12 luni. Cert este că nu se știe cu exactitate care este perioada în care organismul este imunizat post infecție Covid.

Cazul lui Adrian David nu este singurul din judeţul Hunedoara.

Delia Băda, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara: Din păcate, au fost cinci persoane reinfectate în județul nostru. Nu prezinta forme grave, au fost doar cu forme ușoare.

În România, recordul infectărilor a fost înregistrat pe 2 octombrie când, în numai 24 de ore, 2.343 de persoane au fost declarate pozitiv.

Editor : G.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate