Video Infracţiuni la suprapreţ. Cât cheltuie România, anual, pe extrădările infractorilor români fugiţi peste graniţe

Data actualizării: Data publicării:
mazare madagascar populatie bastinasa

Anul trecut, statul român a cheltuit peste 7 milioane de lei pentru extrădarea românilor care au comis infracţiuni în străinătate. În primele 10 luni ale lui 2019, tendinţa s-a menţinut: extrădări în valoare de 5 milioane de lei. Lunar, 60 de români sunt aduşi în ţară, după ce încalcă legea în alte state.

În primele 10 ale acestui an, România a cheltuit aproape 5 milioane de lei pentru a-i aduce în țară pe infractorii ce au comis fapte penale în alte state. Peste 500 de persoane au fost extrădate și dintre ele peste 530 au comis faptele în state membre UE.

Un exemplu este extrădarea din luna mai a fostului primar al Constanței, Radu Mazăre. Statul român a plătit 10.000 de euro pentru a-l extrăda pe fostul edil din Madagascar. Este o sumă mare, dar explicația este legată de faptul că, pentru ca misiunea să fie dusă la final, a fost nevoie de cazarea polițiștilor care au fost delegați. Tot anul acesta, în luna noiembrie, polițiștii au cooperat cu autoritățile franceze pentru a-l extrăda pe interlopul Marius Crăciun din orașul Lyon. El fugise din țară pentru că urma să fie arestat într-un dosar de trafic de cocaină.

Specialiștii criminologi spun că, de cele mai multe ori, românii comit infracțiuni în afara granițelor, pentru că speră să nu fie prinși.

Anul trecut, cele mai multe extrădări au fost făcute din Marea Britanie şi Italia. În total, în 2018, România a plătit peste 7 milioane de lei pentru finalizarea unor astfel de misiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”