Angajații a două spitale din Craiova, suspectați că refuzau să lucreze teste COVID pentru DSP, dar făceau pentru turiști

Data publicării:
teste medic laborator coronavirus covid 19
Foto: Inquam Photos / George Călin

Șefii de laboratoare de la două spitale de stat din Craiova sunt suspectați că au refuzat să primească pentru testarea COVID probe recoltate de către DSP Dolj în cadrul unor anchete epidemiologice, sub pretextul că sunt prea aglomerați și că au de lucrat pe aparatele PCR teste din județele limitrofe. În realitate, aceste laboratoare făceau teste pentru persoane care aveau nevoie de ele ca să plece în călătorie în străinătate, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. 

Este vorba despre Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova și de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 Craiova, unități dotate cu aparate de tip PCR, folosite pentru depistarea virusului SAR-CoV-2. 

Această practică ar dura încă din luna iunie. 

Poliția s-a sesizat din oficiu săptămâna trecută și în cauză a fost deschis un dosar penal. Se fac cercetări in rem pentru abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri