Cazul judecătorului Lăzăroiu | CCR sesizează Comisia de la Veneția

Data actualizării: Data publicării:
petre lazaroiu ccr agerpres_4413830

CCR a decis să sesizeze Comisia de la Veneția și reclamă „presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu”.

petre lazaroiu ccr agerpres_4413830
Petre Lăzăroiu / FOTO: AGERPRES

„Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 19 iunie 2018, a hotărât, cu majoritate de voturi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei și a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva Curții Constituționale, care vizează, în concret, o anumită situație de fapt ce este de natură a crea presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu, dar care urmărește, înainte de toate, delegitimarea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în actuala sa componență. Textul scrisorii a fost trimis astăzi către organismele internaționale mai sus menționate”, se arată într-un comunicat al CCR.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, demisia din funcţie a consilierei prezidenţiale Simina Tănăsescu, pe fondul controverselor stârnite de o întâlnire pe care aceasta a avut-o cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.

Zilele trecute, judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat că iniţiativa întâlnirii i-a aparţinut consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu, care se ocupă de reformă constituţională. Potrivit lui Lăzăroiu, Tănăsescu i-ar fi explicat că o organizaţie îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să semneze un decret pentru revocarea judecătorului constituţional. Petre Lăzăroiu a mai declarat că a discutat cu colegii săi de la Curtea Constituţională despre întâlnirea avută cu Simina Tănăsescu şi că s-ar fi ajuns la concluzia că trebuie sesizată Comisia de la Veneţia.

Citiţi şi: SUA, Rusia şi China au înţeles că Dragnea s-a ţinut de cuvânt

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri