Ce făcea patronul de la „azilele groazei” cu banii câștigați pe seama bătrânilor: Îi cheltuia pe droguri, prostituate și lăutari

Bogdan Păcurar Data actualizării: Data publicării:
stefan godei
Patronul „azilelor groazei” din Voluntari, Ștefan Godei. Sursă foto: Facebook

Ștefan Godei, liderul și coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câștigat peste 3,7 milioane de lei, își cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate și lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Într-o singură noapte, el a reușit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracții.

Procurorii DIICOT au stabilit că Ștefan Godei era liderul grupării organizate care a pus la cale și conducea afacerea cu azile de bătrâni. Potrivit referatului întocmit de procurori, gruparea lui Godei a obținut în mai puțin de doi peste 3,7 milioane de lei de la mai multe Direcții de Asistență Socială, printre care cele din Ilfov, Sector 3 și Sector 6.

Ștefan Godei își cheltuia o parte din banii câștigați pe distracții, constând în petreceri cu droguri, prostituate și lăutari, arată procurorii DIICOT.

„Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieșit date potrivit cărora Godei Ștefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuiește pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a își procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuțiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracții, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, se menționează în referatul întocmit de procurori.

Alți bani mergeau în investiții imobiliare.

„Totodată s-a stabilit că acesta și-a construit recent o casă de locuit pe str. (...), sector 1, București și deține un teren agricol de 1,5 ha în sat (...), com. (...), jud. Ialomița”, potrivit aceleiași surse.

În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din cadrul altor primării, conturile Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, suma totală de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 - 08.06.2023. Cele mai mari sume au provenit de la DGASPC Sector 3 (2.550.574 lei) și DGASPC Ilfov (1.178.233 lei).

Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.

El a fost inițial asociat cu consiliera Gabrielei Firea într-una din asociațiile înființate pentru desfășurarea așa-ziselor activități de îngrijire a bătrânilor. La câteva zile după izbucnirea scandalului, consiliera Ligia Gheorghe, care este martoră în dosar, s-a suspendat din funcția de la Ministerul Familiei, până la finalizarea cercetărilor.

Potrivit procurorilor DIICOT, afacerea pusă la cale de ei consta în exploatarea persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, pe care le internau în condiții inumane în ceea ce presa a numit „azilele groazei” și încasau de la direcțiile de asistență socială sume mari de bani în contul unor servicii fictive de îngrijre a bătrânilor.

Citește și: „Anticamerele morții”. Rudele bătrânilor din azilele groazei povestesc cum aceștia erau umiliți de cei care trebuiau să-i îngrijească

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”