Cele cinci dosare ale lui Sebastian Ghiţă

Data publicării:
160329_ghita_comisia_juridica_48_INQ_Octav_Ganea

Înainte de a intra în politică, Sebastian Ghiţă s-a remarcat drept unul dintre cei mai de succes tineri afacerişti români, cu milioane de euro în cont. Coincidenţă sau nu, contractele cu statul au început să curgă mai ales după instalarea prietenului său Victor Ponta în fotoliul de prim-ministru. În ultimii ani, a intrat în vizorul procurorilor anticorupţie, iar acum e cercetat în nu mai puţin de cinci dosare penale diferite. De altfel, fostul deputat a fugit din ţară la finele anului trecut, chiar înaintea unei audieri la DNA.

Sebastian Ghiţă s-a făcut cunoscut mai întâi ca tânăr antreprenor. Firmele sale de IT, care au beneficiat aproape de la început de contracte cu statul, l-au propulsat printre cei mai bogaţi oameni din România. A intrat apoi în politică, mai ales datorită prieteniei apropiate cu Victor Ponta.

Ponta şi Ghiţă au şi un dosar împreună. Sunt cercetaţi pentru modul în care a fost finanţată vizita fostului premier britanic Tony Blair la Bucureşti.

Fost membru al Comisiei parlamentare de control asupra SRI, Sebastian Ghiţă a dezvăluit după dispariţia spectaculoasă de sub escorta poliţiei că a fost în vacanţe exotice cu fostul prim-adjunct al Serviciului de Informaţii, Florian Coldea. Prin intermediul acestuia s-ar fi împrietenit, susţine fostul deputat, şi cu Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi, în 9 ianuarie: „Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar. Un inculpat fugar care care are mai multe dosare”.

Cinci dosare penale îl vizează pe Sebastian Ghiţă. Într-unul dintre ele, e acuzat că ar fi pus presiune pe reprezentanţii unei companii să accepte să colaboreze cu firma cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.

„Relaţia mea cu domnul Herţanu, care nu e o relaţie atât de strânsă. L-am întâlnit doar de câteva ori, de 5-6 ori pe domnul Herţanu”, spunea Sebastian Ghiţă în 17 februarie 2015.

În alt dosar, e acuzat că i-ar fi dat fostului primar din Ploieşti, Iulian Bădescu, o vilă de un milion de lei pentru un contract de sponsorizare a echipei de baschet Asesoft, în valoare de un milion şi jumătate de lei.

„Ceva mi-a dat cu rest. Valoarea respectivului imobil şi valoarea finanţării primită de echipa de baschet de la primărie sunt aproape egale”, afirma Ghiţă în 7 iulie 2015.

Fostul deputat are pe numele său două mandate de arestare. Ultimul, emis pe trei aprilie, pentru că ar fi cerut mită unor oameni de afaceri pentru a le facilita contracte cu statul O parte din banii primiţi ar fi fost folosiţi, spun procurorii, în campania electorală a lui Victor Ponta la prezidenţialele din 2014.

FOTO: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri