Sari la conținut

Cristina Tarcea: L-am sfătuit pe Nicolae Popa să sesizeze Parchetul privind semnătura de pe protocol

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat că l-a sfătuit pe fostul şef al instanţei supreme Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul încheiat în 2009 între ICCJ, SRI şi Parchetul General să sesizeze Parchetul, în condiţiile în care el susţine că nu îşi aminteşte să fi semnat acel document. Tarcea a spus că dacă nu va face Popa sesizarea la Parchet, o va face ea.

judecator nicolae popa agerpres_9874213

FOTO: AGERPRES

Fostul preşedinte al ICCJ Nicolae Popa, care susţine că nu a participat niciodată la vreo discuţie privind încheierea unui astfel de protocol, că nu ştie nimic despre acesta şi că nu l-a semnat, s-a întâlnit marţi cu actualul preşedinte al instanţei supreme, Cristina Tarcea, pentru a studia documentul.

"Am studiat împreună documentele, ne-am uitat pe ele, a văzut şi dânsul cu atenţie protocolul şi, din câte mi-a spus, dânsul susţine că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol. O să vedem, i-am sugerat, mărturisesc, că, dacă aşa stau lucrurile, poate că este cazul să facă o sesizare la Parchet. Am aşteptat momentul întâlnirii pentru că vă mărturisesc că şi eu m-am gândit să fac o sesizare la Parchet. Dacă nu o să o facă dânsul, o să o fac eu", a declarat Cristina Tarcea marţi seară, la Antena 3.

Ea a spus că lucrurile sunt simple - în urma unei expertize se poate stabili imediat dacă este sau nu semnătura persoanei în cauză.

Întrebată dacă în arhiva ICCJ există şi alte documente semnate de Nicolae Popa după 1 septembrie 2009, dată la care acesta a depus cererea de pensionare, Cristina Tarcea a spus că mai există ordine uzuale semnate de Nicolae Popa în perioada 2 septembrie - 14 septembrie 2009.

"Sisgur că da, i-am arătat, sunt ordine obişnuite, uzuale, semnate în toată această perioad,ă 2 septembrie 2009 - 14 septembrie 2009, iar ordinul se,nat în 14 septembrie 2009 este ordinul prin care a fost împuternicită doamna vicepreşedintă de atunci, doamna Bărbulescu (Lidia Bărbulescu -n.r.), să exercite funcţiia de preşedinte cu delegaţie al Înaltei Curţi. I le-am arătat, dânsul le-a văzut şi mie mi-a spus că de jure a fost preşedinte până la 14 septembrie, dar de facto de la 1 septembrie dânsul nu şi-a mai exercitat aceste prerogative", a mai afirmat preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea.

Protocolul de cooperare între SRI, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost declasificat, fiind publicat luni pe site-ul SRI. Pe document apar semnăturile lui George Maior, Laura Codruţa Kovesi şi Nicolae Popa.

Fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul de cooperare între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte, a declarat luni seară la Antena 3 că va face tot ce depinde de el pentru a afla cum este posibil ca semnătura lui să apară pe document, în 2 septembrie 2009, în condiţiile în care el cu o zi înainte, pe 1 septembrie 2009, a depus la CSM cerere de pensionare şi a plecat definitiv din ICCJ.

Sursa: News.ro

Etichete: Nicolae Popa , cristina tarcea , protoco , sri iccj parchetul general

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale