CSM: Reputaţia Codruţei Kovesi a fost afectată de afirmaţiile de la Antena 3 privind evacuarea postului

Data publicării:
kovesi agerpres-5

 

FOTO Agerpres

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a însuşit raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la cererea şefei DNA privind apărarea reputaţiei sale profesionale în raport cu afirmaţiile făcute la Antena 3 pe 18 februarie.

Potrivit CSM, verificările Inspecţiei Judiciare au relevat că, la data de 18 februarie 2016, în contextul punerii în executare de către organele fiscale a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în dosarul ICA, realizatorul emisiunii ”Sinteza zilei” a făcut trimitere la un interviu acordat de Kovesi la “Adevărul live”, pe 10 august 2014. la două zile după decizie.

”S-a constatat că aspectele prezentate în cadrul emisiunii au fost rupte din contextul interviului menţionat şi, într-o succesiune aparent logică şi etapizată, a fost schimbat sensul ideilor exprimate iniţial de doamna procuror. Mai mult, în cadrul emisiunii, s-a afirmat permanent şi s-a acreditat ideea că, în calitate de reprezentant al sistemului judiciar, doamna procuror şef este părtinitoare în raport cu punerea în executare de către organele fiscale a unei hotărâri judecătoreşti definitive.  Pentru amplificarea afirmaţiilor, pe durata emisiunii a fost prezentată imaginea doamnei procuror însoţită de afirmaţia “Kovesi dă dreptate Antena 3!””, se arată în comunicatul DNA.

Inspectorii judiciari au constatat că afirmaţiile şi concluziile prezentate în cadrul emisiunii sunt ”nereale şi contrare celor cuprinse în interviul acordat” de Kovesi.

”S-a apreciat că emisiunea a avut un pronunţat caracter manipulativ, în scopul inoculării în rândul opiniei publice a ideii că un înalt reprezentant al sistemului judiciar şi conducător al parchetului care a instrumentat dosarul ICA se situează, prin afirmaţiile sale, într-o poziţie concordantă cu opinia postului TV Antena 3 privind modul de executare a hotărârii judecătoreşti definitive dispuse în această cauză penală. (...) Plenul Consiliului a constatat că prin modalitatea de lansare în spaţiul public - în mod trunchiat, părtinitor şi manipulativ, a unor afirmaţii exprimate de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cadrul unui interviu anterior, s-au depăşit limitele libertăţii de exprimare şi ale dreptului la informare, aducându-se atingere reputaţiei profesionale a acesteia”, mai arată CSM.

În consecinţă, CSM a hotărât şi sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Pe 18 februarie, în contextul evacuării sediilor Antena Group pentru punerea în executare a deciziei de confiscare dată de instanţă în dosarul ICA pe 8 august 2014, Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii ”Sinteza zilei”, a citit un fragment din interviul acordat de Laura Codruţa Kovesi în 2014, spunând că şefa DNA recunoaşte dreptul de preemţiune pe care l-ar avea trustul de presă asupra imobilelor.

Mesajele ”Kovesi dă dreptate Antena 3” şi ”Şefa DNA recunoaşte că Antena 3 nu trebuie evacuată” au apărut pe ecran pe parcursul emisiunii.

Pe 15 februarie, posturile de televiziune din grupul Intact au primit de la ANAF o notificare de evacuare a sediilor în termen de cinci zile lucrătoare, punându-se în executare sentinţa definitivă din anul 2014, în urma căreia imobilele au intrat în posesia statului.

ANAF a anunţat, pe 19 februarie, că sediile Antena Group urmează să fie scoase la licitaţie în cadrul procedurii de valorificare a bunurilor confiscate prin decizia din dosarul ICA, în care Dan Voiculescu, fondatorul grupului Intact, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...