DNA: Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, trimis în judecată în stare de arest la domiciliu

Data publicării:
DNA facebook-2

Potrivit unui comunicat al DNA, Constantin Hogea este acuzat de luare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

În dosar au fost deferiți justiției, sub control judiciar, soția primarului, Valeria Hogea, și fiica acestuia, Sorina Ioana, ambele administratori de firme, acuzate de complicitate, Cornel Georgescu, administrator al unei societăți, pentru dare de mită, Constantin Pop și Maria Brudiu, arhitect-șef, respectiv secretar în Primăria Tulcea la data faptelor, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, potrivit Agerpres.

DNA precizează că primarul Hogea și inculpații Pop și Brudiu, la 26 octombrie 2007, au semnat și eliberat pentru firma administrată de Georgescu o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special (penitenciar și unitate militară), fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, conform legislației în vigoare.

Această acțiune a avut ca urmare obținerea de către firmă respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite. Urmare a înțelegerii avute cu Georgescu, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia (a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria Tulcea), la finalizarea lucrărilor, respectiv la 21 ianuarie 2009, Constantin Hogea a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia”, spun procurorii.

Anchetatorii au reținut că, pentru a disimula primirea apartamentului și pentru a crea aparența că intră în mod legal în proprietatea primarului, la aceeași dată, fiica și soția sa au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare-cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că fusese achitată anterior contravaloarea locuinței.

DNA mai precizează că, începând cu ianuarie 2015, primarul, beneficiind de sprijinul soției sale, a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu calitatea sa, în sensul că, uzând de funcția pe care o deținea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți ce îi aparținea.

Concret, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, despre prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, despre obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, a depus diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia”, se mai spune în comunicat.

DNA arată că toate aceste acțiuni au avut ca rezultat încheierea unor contracte de închiriere spațiu publicitar cu șase persoane.

În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil, proprietate a primarului, soției și fiicei acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un medic de 78 de ani spune că a întinerit cu 20 de ani respectând doar 4 reguli simple
Digi FM
Hollywoodul, la Wimbledon. Julia Roberts, Tom Cruise, Pierce Brosnan și alte staruri de cinema, în tribune la...
Pro FM
Cum a aflat Bob Marley că are cancer la 32 de ani. A încercat și tratamente "neortodoxe", dar a murit cu o...
Film Now
Record! Care este prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari
Adevarul
Furnizorii de energie cer re-liberalizarea pieței de electricitate și gaze naturale
Newsweek
Amenințări fără precedent la televiziunea rusă: Bucureștiul, lovit de rachete. De ce e nervos Putin?
Digi FM
Lamine Yamal a fost susținut de iubită la finala EURO 2024. Imaginile cu cei doi tineri au făcut furori pe...
Digi World
Deşertul Atacama din Chile, cel mai arid din lume, a fost acoperit de flori. Cum se explică fenomenul
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Sarah Michelle Gellar, mesaj sfâșietor după moartea lui Shannen Doherty: „Doare atât de tare pentru că a fost...
UTV
Cele mai spectaculoase tinute de la “nunta secolului”. Iulia Vantur s-a numarat printre invitati