Fraudă de 3 milioane de euro din fonduri europene la Arad: Procurorii Parchetului European au efectuat percheziții

Data publicării:
barbat cu teanc desirat de bancnote euro in mana
Foto: Profimedia Images

Birourile Parchetului European (EPPO) din Timişoara şi Bucureşti au desfăşurat percheziţii la Arad şi în alte locuri, într-o anchetă cu privire la o presupusă fraudă la un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, estimată la peste trei milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi din surse naţionale.

Potrivit anchetatorilor, administratorul întreprinderii beneficiare - al cărei nume nu este divulgat de EPPO - a falsificat declaraţii ale unor lucrări care nu au fost executate în întregime, scrie News.ro.

Acesta a trimis organismului intermediar de gestionare a fondurilor UE facturi fiscale, rapoarte de lucru şi devize care păreau să ateste finalizarea unor lucrări care, în realitate, nu au fost executate în întregime.

În cursul percheziţiilor, luni, au fost confiscate sume de bani - 112.000 de euro şi 17.300 de lei - şi date şi dispozitive de stocare media, anunţă Parchetul.

Percheziţiile au fost efectuate cu susţinerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, precizează EPPO.

Parchetul european este ”ministerul public” independent al UE, însăecinat cu urmărirea, anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Vrei să îți deschizi dosar de pensie în 2026? Te poate costa 4.000 de lei. Vezi pe ce trebuie să dai bani
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani