Înalta Curte a respins cererea primarului Mihai Chirica de strămutare a unui dosar în care e acuzat de abuz în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Mihai Chirica inconjurat de reporteri
Primarul Iașiului, Mihai Chirica. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins, joi, cererea primarului Iaşiului, Mihai Chirica, privind strămutarea procesului în care edilul este acuzat că l-ar fi influenţat pe fostul viceprimar al Iaşiului să semneze unele documente privind extinderea unui imobil.

Decizia judecătorilor ÎCCJ a fost luată astăzi şi este definitivă, notează News.ro. Totodată, edilul ieşean a fost obligat de instanţă să achite cheltuielile de judecată.

Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi în cursul anului trecut, edilul fiind acuzat de complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu.

Alături de primarul Iaşiului mai sunt inculpaţi Gabriel Harabagiu, fostul viceprimar, Anca-Nora Brânduşescu, arhitect şef al municipiului Iaşi şi şefă a Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism, precum şi Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi.

Totodată, a fost trimis în judecată administratorul societăţii comerciale Flux SRL.

Dosarul vizează autorizarea extinderii unui imobil aparţinând societăţii Flux SRL Iaşi.

Procurorii susţin că în exercitarea atribuţiilor de înlocuitor al primarului, Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iaşi, beneficiind de ajutorul primarului Chirica, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii şi prin atestarea unor împrejurări contrare realităţii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal de către SC Flux S.R.L, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal.

La emiterea documentelor în condiţii de nelegalitate ar fi participat şi Brânduşescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect şef al municipiului Iaşi.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să faci dacă ai lovit o mașină în parcare și nu găsești proprietarul
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Ce va pune capăt războiului SUA împotriva Iranului, potrivit unui înalt oficial iranian
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...