Judecător prins în timp ce primea mită

Data publicării:
dosare instanta crop mediafax-4

Anchetatorii spun că l-au prins în flagrant pe judecător în timp ce primea mită de la un bărbat implicat într-un proces aflat pe rolul judecătoriei. Magistratul ar fi lăsat să se înţeleagă că în schimbul banilor şi al aparatului ar fi fost dispus să pună o vorbă bună, astfel încât să i se dea omului câştig de cauză.

Totul a început pe 3 decembrie, când magistratul a fost abordat bărbatul care l-a denunţat la DNA. Judecătorul i-a spus că poate să intervină şi să pună o vorbă bună printre colegii lui, iar sentinţa sa îi fie favorabilă. I-a cerut 600 de euro si un telefon mobil de ultima generaţie.

A primit jumătate din sumă, iar astăzi urma să primescă şi restul. Numai că bărbatul s-a dus la DNA unde a povestit tot.

Magistratul prins cu mită a devenit cunoscut după ce, în 2006, împreună cu alţi judecători, au restituit unei singure familii aproape un sat intreg din judeţul Arad. Judecătorul urma să se pensioneze în mai puţin de o lună.

În vară, o colegă a acestuia a fost reţinută, arestată şi trimisă în judecată pentru că vindea procese pe bandă rulantă, la un preţ modic: o mie de lei. În prezent, magistratul se află la audieri la DNA Timişora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri