Judecătorul Bogdan Mateescu (CSM): Scrisoarea deschisă a Secției pentru judecători nu are acordul meu

Data actualizării: Data publicării:
bogdan mateescu judecator

Magistratul Bogdan Mateescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, se delimitează de modul de acțiune al CSM şi subliniază că scrisoarea deschisă a Secţiei pentru Judecători nu are acordul săi şi al altor colegi, aflaţi în minoritate.

bogdan mateescu judecator
Magistratul Bogdan Mateescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, se delimitează de modul de acțiune al CSM şi subliniază că scrisoarea deschisă a Secţiei pentru Judecători nu are acordul săi şi al altor colegi, aflaţi în minoritate.

"Declarațiile și acțiunile unor oficiali europeni, în mod nedisimulat și în afara atribuțiilor lor statutare, au afectat independența justiției din România în ceea ce privește o procedură judiciară aflată în curs de soluționare la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind-o pe Laura Codruța Kovesi", susţine Secţia pentru Judecători a CSM, într-un comunicat transmis miercuri după-amiază.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În replică, judecătorul Bogdan Mateescu susţine că nu este de acord cu acest demers.

"Întrucât mi-am manifestat dezacordul în urmă consultării via poștă electronică și deși am solicitat președintelui CSM să menționeze "cu majoritate" în cazul în care această se întrunește, iar această mențiune nu apare, cred că trebuie să spun public că scrisoarea deschisă a secției pentru judecători nu are acordul meu și al altor colegi aflați în minoritate.

Am solicitat, fără succes, fără un răspuns măcar, să evităm un astfel de demers atât timp cât un judecător deliberează într-o procedura legală și să discutăm mâine, în secție, față în față - așa cum dezbate un organ colegial chestiuni importante-dacă se impune un astfel de demers, să analizăm temeinic afirmațiile și eventualele fapte care le-au generat.

Dacă în urmă analizei, iar nu a examinării superficiale a unui text pus pe mail timp de o ora, aș fi ajuns la concluzia că se impune o reacție, nu aș fi ezitat să fiu alături.

Majoritatea din secția pentru judecători a apreciat, însă, altfel, și a emis scrisoarea deschisă.

Este dreptul colegelor mele, sigur, dar și al meu ca membru ales de aproape o mie de judecători să subliniez că nu sunt de acord cu acest mod de lucru", este mesajul postat de Bogdan Mateescu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri