Sari la conținut

Lupta anticorupție, lecția spaniolă: Nimeni să nu scape, să returneze până la ultimul euro

Ciprian Bălţoiu, reporter Digi24: Cum se vede de aici (de la Madrid - n.r.) lupta împotriva corupţiei în România?

Rafael Catala Polo, ministrul Justiției din Spania: E adevărat că lupta împotriva corupţiei este un obiectiv comun pentru toate societăţile democratice, este o cicatrice pentru toate societăţile şi, de aceea, cunoaştem munca ce se depune în România în această privinţă. Cunosc schimbările legislative ce au fost făcute în ultimul timp, schimbarea Codului Penal, reforma codurilor de procedură penală, reforme ce sunt, în opinia mea, pe calea cea bună şi coincid, în mare măsură, cu ceea ce facem aici, în Spania. Noi am făcut un set de reforme recent, am simplificat definirea delictelor, am înăsprit pedepsele, am oferit sprijin tribunalelor şi forţelor de poliţie judiciară, care pot astfel să investigheze cu mai multă forţă tot ceea ce se întâmplă, astfel încât să nu le lipsescă resursele umane sau materiale pentru aceste investigaţii atât de importante pentru societatea noastră şi, de asemenea, ştiu că şi în România s-au făcut paşi în această direcţie, că munca agenţiilor specializate urmează această direcţie.

Ciprian Bălțoiu: Mulţi ani românii aveau impresia că este ceva specific României corupţia, dar este peste tot...

Rafael Catala Polo: Din păcate, este un rău extins peste tot. Când aşa ceva se întâmplă, trebuie să existe un răspuns eficace. Şi o temă foarte importantă, pe care am dezvoltat-o în Spania şi despre care doresc să vorbesc cu colega mea în vizita de la Bucureşti, este recuperarea pagubelor produse prin delict. Recuperarea câştigurilor economice obţinute de către o persoană coruptă. De multe ori, societatea are percepţia că şi atunci când e vorba de o condamnare, nu se recuperează banii...

Ciprian Bălțoiu: ...că merită să faci doi ani de închisoare, pentru ca apoi să rămâi cu banii...

Rafael Catala Polo: Așa ceva este inacceptabil, de aceea, în reformele făcute de noi, i-am sprijinit pe cei care investighează, pentru ca nimeni să nu poată avea o societate fantomă.

Ciprian Bălțoiu: Sau înregistrată în Panama...

Rafael Catala Polo: Sau în Panama sau pe numele unui membru al familiei... Toate acestea să poată fi confiscate, pentru a recupera prejudiciul şi pentru ca nimeni să nu scape, să returneze până la ultimul euro din banii furaţi.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale