Nelu Iordache a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală de 2 milioane de euro. Decizia nu e definitivă

Data actualizării: Data publicării:
nelu iordache
Nelu Iordache a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare într-un dosar DNA privind evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro. Decizia nu e definitivă. Foto: Agerpres

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat, joi, de Tribunalul Bucureşti, la 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea unei firme (fosta companie de transport aerian Blue Air) achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro, transmite Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Nelu Iordache a primit 11 ani pentru evaziune fiscală şi 2 ani şi 6 luni pentru delapidare, pedepse contopite cu o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare primită într-un alt dosar, el având de executat în final 12 ani şi 6 luni.

În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar două inculpate - Mioara (fostă Stancu) Băluţă şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie - au fost achitate pentru mărturie mincinoasă.

De asemenea, compania SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian) SA a fost condamnată să plătească o amendă penală de 30.000 lei.

Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe Nelu Iordache, Ali Imad şi Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.988.122 către ANAF, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări).

De asemenea, Nelu Iordache trebuie să plătească firmei Bata Sky Imobiliare SA suma de 481.310 lei. În plus, au fost desfiinţate mai multe înscrisuri, printre care şi un contract de împrumut încheiat între Iordache Nelu şi Bata Sky în valoare de 11 milioane euro.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Nelu Iordache, la data faptelor asociat şi administrator al SC Bata Sky Imobiliare SA, a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar în iunie 2018, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi delapidare.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Ali Imad, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, Mioara (fostă Stancu) Băluţă, la data faptei angajată în cadrul unei bănci, Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi a societăţii Bata Sky Imobiliare SA, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în perioada februarie - aprilie 2011, Nelu Iordache Nelu a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA, achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.

"Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziţionate de la două societăţi administrate de Ali Imad", precizează DNA.

Ulterior, până în luna ianuarie 2014, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi "justificat-o" prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar în acest sens, ar fi încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.

"Acest contract ar fi generat, în sarcina societăţii, o obligaţie de restituire a sumei respective în favoarea lui Iordache, deşi în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus", mai spun procurorii.

Anchetatorii precizează că, fiind audiate în cadrul anchetei, Mioara (fostă Stancu) Băluţă, angajată a unei bănci, şi Luiza (fostă Cristescu) Maria Ilie au declarat în mod mincinos că, în perioada 18 - 28 aprilie 2011, în unitatea bancară în care prima îşi desfăşura activitatea, au fost desfăşurate operaţiuni în sensul celor arătate mai sus, în realitate, nefiind depusă, plătită şi retrasă vreo sumă de bani.

Nelu Iordache a mai fost trimis în judecată de DNA în mai multe dosare. În ianuarie 2020, acesta a fost achitat în dosarul DNA privind modernizarea șoselei Transalpina, după ce faptele s-au prescris.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...