Video Primul vot pentru imunitatea lui Nelu Tătaru. Cazul este dezbătut în Comisia juridică

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru
Cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru intră la vot în Camera Deputaţilor. Foto: Captură Digi24

Cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru intră la vot, luni, 14 octombrie, în Camera Deputaţilor. Comisia juridică urmează să dea, astăzi, un raport pe solicitarea ministrului Justiţiei, aşa cum s-a stabilit în şedinţa Biroului Permanent al Camerei, iar apoi cererea va fi supusă votului plenului. Ridicarea imunităţii parlamentarului se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, relatează News.ro.

ACTUALIZARE 13.10: Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, și-a susținut din nou nevinovăția, înainte de audierile din comisia juridică, care se reunește pentru  ridicarea imunităţii sale parlamentare.

„Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a declarat Nelu Tătaru, luni 14 octombrie, la sosirea la Parlament.

Știrea inițială: Deputaţii jurişti au termen până la ora 13.00 să întocmească raportul în acest caz, avizul fiind emis înainte de votul din plen. 

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Conform regulamentului Camerei Deputaților, deputații pot fi urmăriți penal pentru fapte fără legătură cu mandatul lor, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, după ascultarea lor.

Fostul ministru, acuzat că a luat mită sume cuprinse între 100 și 500 de lei

Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită, după ce a primit mită, în decurs de trei luni, sume cuprinse între 100 și 500 de lei, precum și alimente de la 45 de persoane, transmite DNA.

Tătaru se declară nevinovat, afirmând că nu a cerut nimic în actul medical.

”Sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată nimic în actul medical. Las justiţia să-şi facă treaba şi vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere trebuie să ne punem întrebări: de ce nu a existat un flagrant? Cred că este o problemă”, a spus Nelu Tătaru.

Reacțiile politice sunt deja exprimate: Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan a declarat că partidul a renunțat la Nelu Tătaru din cauza acuzațiilor. „L-am scos de la preşedinţia filialei şi de pe lista de deputaţi şi senatori”.

”Dacă iei un ou, iei o găină, un cocoş şi o curcă sau bani, e acelaşi lucru”, a adăugat Rareș Bogdan.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că PSD va vota pentru ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, subliniind că Parlamentul nu trebuie să protejeze faptele penale.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
Digi FM
Romina Gingașu, declarații despre divorțul de Piero Ferrari după opt ani de relație: „Eu nu mă văd în altă...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Cauza oficială a morţii actorului Val Kilmer, starul din "Top Gun" şi "The Doors", a fost dezvăluită de presa...
Adevarul
Cele mai ingenioase drumuri construite în România au povești tulburătoare. Dacii și romanii s-au întrecut în...
Newsweek
Sute de dosare de pensie au ajuns la CCR. „Am pierdut 1.000 lei”. Cum e blocată creșterea pensiilor?
Digi FM
Kathleen Turner, frumoasa actriță din „Giuvaierul Nilului”, de nerecunoscut. Cum a afectat-o boala de care...
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Martin Freeman, destalii despre viața de familie alături de iubita în vârstă de 30 de ani și cei doi copii...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”