Profil. Cine este Nistor Călin, noul șef al DNA

Data publicării:
nistor 20calin 20sef 20dna 20jpg-53516

Anul trecut, pe când era procuror-şef la Serviciul Teritorial Anticorupţie Piteşti, Nistor Călin se remarca deja de câțiva ani prin notorietatea dosarelor pe care le intrumentase. Este unul dintre procurorii pe ale căror rezultate Daniel Morar le apreciază și pe care l-e delegat, începând de lunea viitoare, la conducerea interimară a DNA.

„Aici e o comunitate mai mică, mergi printre ei, le simţi ura, frustrarea”, spunea Nistor Călin în interviul acordat lui Cristian Ghinea pentru cartea „Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie”.

Ceilalți cinci intervievați de directorul Centrului Român pentru Politici Europene erau Lucian Papici, Daniel Morar, actual procuror general interimar, Horia Georgescu, șeful Agenției Naționale de Intergritate, Cristi Danileț, judecător, pe atunci membru al Consiliului Superior al Magistraturii, și Laura Ștefan, expert anticorupție.

Cum l-a caracterizat Cristian Ghinea

„Serviciul teritorial Pitești al DNA a pornit ancheta împotriva primarului din Craiova. Cum adică, doar Craiova nu e în Argeș, și există și DNA separat în Dolj. E simplu: un afacerist din Pitești îi dădea șpagă primarului din Craiova Antonie Solomon. Dacă numele lui apare în dosarul pornit de DNA Pitești, atunci rămâne anchetat de DNA Pitești. Bine, se putea declina competența, dar nu s-a făcut asta. Nu vreau să vă plictisesc cu povești procedurale, dar e un mic amănunt din acelea care spun câte ceva despre oameni: când i-a apărut pe radar primarul din Craiova, șeful DNA Pitești nu i-a mai dat drumul. Solomon a făcut condamnat și a făcut pușcărie, din funcția de primare de mare oraș, aparținând de partidul aflat la guvernare atunci. Am plecat la Pitești cu gândul să văd cum se luptă cu corupția într-un oraș mai mic, unde coruptul și anti-coruptul dau nas în nas pe stradă. Undeva la marginea orașului, este parterul unui bloc devenit celebru pentru că președintele PSD și-a chemat susținătorii să protesteze acolo când președintele Consiliului Județean Argeș a fost arestat. La acel parter, o mână de oameni, la propriu, înseamnă DNA Pitești”, îl prezenta Cristian Ghinea pe Nistor Călin.

De ce a devenit procuror?

Călin Nistor a intrat în magistratură în 1995 și spune că își dorea să lucreze ca magistrat şi îndeosebi în parchet.

A ajuns la DNA în 1 ianuarie 2006, a lucrat doi ani la București, apoi a vrut să se apropie de casă, așa că, începând cu ianuarie 2008, a fost delegat ca procuror-șef al Serviciului Teritorial Pitești. Ulterior, a fost numit, prin hotărârea CSM din mai 2008, procuror şef serviciu, iar apoi mandatul a fost reînnoit în luna mai 2011.

Nistor Călin îi confirma lui Cristian Ghinea că este mai complicat să te ocupi de corupţie.

„De ce? Paradoxal, deşi probaţiunea e mult mai greu de efectuat în cazurile de corupţie, instanţele au pretenţii mult mai mari pe probaţiune în astfel de cazuri. Spun că e un paradox: deşi sunt şi mai greu de probat îţi cer şi probe mult mai multe decât în alte cazuri mult mai simple. Una la mână. În al doilea rând, persoane cercetate sunt la un alt nivel: au avocaţi foarte buni, deţin sume de bani importante, îşi pot permite sa facă o campanie întreagă de presă împotriva ta, îşi pot permite să încerce să decredibilizeze procurorul prin orice mijloace. Iar dacă ne referim la nivel local aici să ştiţi că presa nu are nici un fel de menajamente. Dacă totuşi în presa centrală, atacurile pot fi oarecum mai „soft”, aici merg chiar la nivel personal, la nivel suburban. Şi în al treilea rând e vorba despre contactul direct, e mult mai greu. Atunci când lucrezi la Bucureşti măcar nu te întâlnești cu ei, nu îi vezi, e o oarecare distanţă. Dar aici e o comunitate mai mică, mergi printre ei, te întâlnești cu ei la diferite evenimente, poţi trece pe lânga ei, le simţi ura, frustrarea….”, spunea anul trecut Nistor Călin.

„Pe mine m-a intersat să fac eu. Pentru că atunci când am plecat din structura DNA centrală, aveam acolo un prieten – doi care au fost sceptici: „domnule, unde te duci acolo, la Pitești, nu știi că nu se face nimic?”. Și voiam să demonstrez că și la Pitești se poate face ceva, dacă vrea cineva să facă. Și încet-încet, poate chiar din primul an am reuşit să aduc Serviciul Teritorial Pitești mai aproape de ținta asta. Firește, s-a schimbat integral echipa de procurori, nu mai sunt nici unii din cei care erau înainte. Ofițerii de poliţie la fel, jumătate din ei au plecat”, spunea Nistor Călin despre activitatea sa de la DNA Pitești.

Despre cazurile sale celebre la nivel național - Penescu, Gheorghe Constantin – fostul Președinte al Comisiei de Arbitri, Constantin Nicolescu – Președintele Consiliului Județean, Antonie Solomin – primarul Craiovei, deputatul Sorin Pandele, se declara atunci nemulțumit pentru că, din păcate, din cele mediatizate la nivel național încă nu erau date hotărâri în instanță.

Care sunt calitățile unui procuror anticorupție?

Întrebat despre ceea ce însemnă să fii un procuror anticorupție valoros, Nistor Călin răspundea: „Din punctul meu de vedere principalele calități ale unui procuror anticorupție sunt, poate chiar în ordinea asta: să fie onest, bun profesionist, curajos, să vrea să muncească, pentru că la noi nu e program fix, poți pleca și la cinci diminteaţa sau a două zi. Trebuie să faci sacrificii dacă vrei să lucrezi. Și nu sunt mulți disponibili la astfel de lucruri, preferă poate o viață comodă: de ce să nu am program fix, mă întorc la patru acasă, nu mă mai critică nimeni la postul de televiziune sau în presă?”.

„Imunizat” față de atacurile mediatice

Pe de altă parte, el mărturisea că este „imunizat” față de presiunea mediatică.

„Asupra mea în nici un caz. Eu m-am imunizat. Le-am spus și colegilor: nu le mai citiți. Este cel mai bun antidot împotriva unor astfel de atacuri. Nu le mai citeşti, nu te interesează, asta e. Ar fi o problemă dacă cele scrise într-un articol ar fi lucruri reale. Atunci da. Sunt şi publicaţii care sprijină lupta anticorupţie, însă procentul acestora este mult mai mic în comparaţie cu al celorlalte publicaţii”, spunea el.

„Aici sunt şi atacuri personale, la nivel local. Parinţii mei, văzând reacţiile din mass-media, de multe ori m-au sfătuit să plec din structură, pentru că aşa-s părintii: ţin la copil, nu le convine să îl vadă atacat în fel şi chip”, explica procurorul.

Întrebat dacă se imagina justiţiar când eraţi mic, Nistor Călin explica: „N-aş zice justiţiar, dar îmi plăceau. Din punctul meu de vedere, un magistrat bun nu poate fi decât acela care are cel puţin cei şapte ani de acasă, şi să aibă mult bun simţ, să fie bine pregătit profesional, onest…”

Nu-i plăcea Capitala

Anul trecut, Nistor Călin spunea că nu-și face planuri pe prea mult timp, dar că vrea să rămână procuror și admitea că îi place activitatea de anticorupție.

Spunea că a plecat la Pitești din simplul și singurul motiv de a se apropia de casă. Pe de altă parte, admite că Bucureștiul nu îi plăcea, că era aglomerat, obositor. „Însă am avut colegi minunaţi la Bucureşti, mi-a plăcut foarte mult colectivul de acolo”, mărturisea noul șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție. (Mădălina Prundea)

Citiți interviul integral în cartea lui Cristian Ghinea,„Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri