Secția de judecători CSM reacționează la declarațiile lui Predoiu privind banii pentru drepturile magistraților

Data publicării:
audiere-catalin-predoiu-inquam-ganea (1)
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reacționează la declarațiile ministrului propus Cătălin Predoiu, care a spus că Ministerul Justiției trebuie să plătească magistraților aproximativ 390 de milioane de euro. „Atacul este lipsit de orice substanță”, spun judecătorii.

Potrivit unui comunicat transmis de secția de judecători a CSM, „în ultima perioadă de timp asistăm la o adevărată campanie concertată derulată împotriva corpului profesional al judecătorilor de către celelalte două puteri, legislativă şi executivă, cu referire la veniturile acestora, respectiv pensii, salarii şi alte drepturi bănești”.

Potrivit acestora, veniturile judecătorilor decurg din lege şi reprezintă reflectarea rolului pe care îl îndeplinesc prin raportarea la îndatoririle şi restricțiile impuse de-a lungul întregii cariere, cât şi la importanța activității desfășurate pentru echilibrul puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților tuturor cetățenilor.

Astfel, judecătorii afirmă că sumele de bani reprezentând restanțe salariale cuvenite judecătorilor sunt „consecința directă a sancționării prin hotărâri judecătorești definitive a încălcărilor repetate ale legislației în domeniul salarizării de către Ministrul Justiţiei - în calitate de ordonator principal de credite - şi a eșalonărilor pe perioade foarte mari de timp a plății acestora”.

În condițiile în care problemele grave de personal şi de infrastructură cu care se confruntă instanțele de la toate gradele de jurisdicție din țară sunt constant ignorate de către cei care au atât obligația, cât şi mijloacele de a le rezolva, considerăm că atacul la adresa judecătorilor este lipsit de orice substanță şi are ca unic scop antagonizarea societății faţă de aceştia. Acest lucru reprezintă un adevărat atentat la independența justiției. În aceste circumstanțe, Secția reține că declarațiile ministrului Justiției din data de 18 februarie 2020, formulate cu ocazia audierilor derulate în cadrul comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, sunt nejustificate și regretabile”, se arată în comunicatul citat.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită atât Ministrului Justiției, cât și celorlalte două puteri legislativă şi executivă, „prudență și reținere în discursul public” atunci când vorbesc despre corpului profesional al judecătorilor și să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor care afectează sistemul de justiție şi, în mod direct, pe toți justițiabilii.

Cătălin Predoiu a declarat, marți, la audierea în comisiile juridice reunite ale Parlamentului, că Ministerul Justiției trebuie să plătească magistraților aproximativ 390 de milioane euro, pentru drepturile salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporurile.

Suma trebuie achitată în perioada 2020 – 2024.

Potrivit lui Predoiu, Ministerul Justiției ar fi cheltuit în anii trecuți peste 250 de milioane de euro pentru astfel de decizii.

Cătălin Predoiu a primit aviz negativ în comisiile juridice reunite ale Parlamentului, după o audiere care a durat peste două ore. Au fost 37 de voturi „împotrivă”, 26 de voturi „pentru” și 10 abțineri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri