Sari la conținut

Șefi din Poliția de Frontieră, judecați pentru luare de mită. Ar fi primit pește și whisky

Costel Simion este acuzat de instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, dare de mită și cumpărare de influență, iar Ionuț Damian - de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, luare de mită și trafic de influență.

În dosar, a fost deferit justiției și Ovidiu Florinel Cotoi, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în toamna anului 2015, Costel Simion i-a solicitat lui Ionuț Damian să-și îndeplinească, în mod abuziv, sarcinile de serviciu privind verificarea activității agentului de poliție Ovidiu Cotoi, cerându-i practic să efectueze o cercetare administrativă formală, lucru pe care acesta l-a și făcut.

„În urma efectuării "cercetării" respective, inculpatului Cotoi i-a fost aplicată o sancțiune simbolică, deși faptele de care se făcea vinovat acesta erau de o gravitate ridicată. În 11 noiembrie 2015, pentru a "recompensa" activitatea desfășurată de șeful lor, inculpatul Simion i-a solicitat în mod direct agentului de poliție să-i remită unele bunuri pentru a le transmite în ziua următoare lui Ionuț Damian, cu ocazia deplasării în localitatea Giurgiu. Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat că Simion i-a solicitat lui Ovidiu Cotoi să-i remită produse alimentare (pește), pentru a le transmite, la rândul său, mai departe, către șeful lor, aspect cu care agentul de poliție a fost de acord. Totodată, în același scop, acesta din urmă i-a remis lui Costel Simion, odată cu produsele alimentare, și o sticlă de whisky 0,7 l”, susțin procurorii.

DNA precizează că, pe de altă parte, Costel Simion a promis și oferit lui Damian bunuri procurate personal pentru ca acesta din urmă să intervină la inspectorul șef în favoarea sa, în sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat și, posibil, și alte aspecte privind propria carieră.

„La 12 noiembrie 2015, în autoturismul de serviciu aparținând lui Simion au fost găsite de procurorii anticorupție bunuri alimentare și băuturi care urmau să fie predate, în cursul aceleiași zile, lui Damian, în zona Sectorului de Poliție de Frontieră Vedea, conform înțelegerii verbale dintre ei”, se arată în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Etichete: peste , mita , spaga , DNA , procurori , POLIȚIȘTI , luare de mită , sefi , whisky

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale