Soțul șefei DIICOT, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă

giorgiana-hosu-inquam-ganea (1)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității, anunță Agerpres. Sentința nu este definitivă. Președintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că „dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”.

Dan Hosu a fost condamnat de Tribunalul București, în dosarul Carpatica Asig, la doi ani şi şase luni închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi un an şi şase luni închisoare pentru instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informaţii. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o condamnare de 3 ani, însă cu suspendarea executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de trei ani şi şase luni.

Pe de altă parte, Dan Hosu a fost achitat pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Pe timpul cât se află sub supraveghere, Dan Hosu este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze muncă în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile la Primăria Jilava sau Şcoala nr.1 Jilava.

În acelaşi dosar, comisar şef de poliţie Cătălin Marian Cataramă, la date faptei şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru acces ilegal la un sistem informatic şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, plus 80 de zile muncă în folosul comunităţii.

Alţi doi inculpaţi din acest dosar au fost achitaţi: Angela Toncescu, membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA Sibiu, şi Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăţi comerciale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Klaus Iohannis: „Dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”

Președintele Klaus Iohannis declarase cu doar o zi în urmă, în timpul coferinței săptămânale de presă de la Cotroceni, că o eventuală condamnare a lui Dan Hosu „nu va rămâne fără urmări”, având în vedere poziția soției acestuia, Giorgiana Hosu, de șefă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

„Dați-mi voie să vă spun că, dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic așa, self-evident.

Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva, fiindcă și dumneavoastră, și alții, ați invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru, ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și o posibilă problemă. Și totuși, dacă se ajunge la acest scenariu, fiți asigurată că nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, a răspuns Klaus Iohannis miercuri la întrebarea dacă va cere revocarea șefei DIICOT în eventualitatea unei condamnări a soțului ei.

Probele culese de SRI în dosar au fost eliminate

Trebuie menţionat că, în iulie 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus, în baza deciziilor Curţii Constituţionale, înlăturarea de la dosar a probelor strânse de DNA cu ajutorul SRI pe mandatele de siguranţă naţională.

"În intervalul martie 2015 - martie 2016, inculpata Toncescu Angela, la acea dată membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, a acţionat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terţe persoane aflate în cercul său relaţional, în vederea influenţării deciziilor de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea intereselor sale personale şi ale societăţii de asigurări. Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obţinerea avizului necesar numirii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, cât şi pentru ca ASF să nu adopte unele decizii nefavorabile societăţii de asigurări", susţine DNA.

Conform procurorilor, printre persoanele care au acţionat în vederea favorizării şi susţinerii intereselor Angelei Toncescu se numără Ion Sorin Tatu, Dan Hosu şi Adrian Gurzău, administratori de drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale. Aceştia sunt acuzaţi că, în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea ASF, au pretins şi au primit foloase necuvenite, constând în indemnizaţii lunare de la SC Carpatica Asig SA.

Procurorii arată că primirea banilor era mascată prin încheierea unor contracte, păguboase pentru societatea de asigurări, cu societăţile administrate de inculpaţi sau de interpuşi ai acestora. Valoarea contractelor a ajuns în unele cazuri până la 480.000 euro, fără TVA.

"Concret, acţiunile celor trei persoane au vizat influenţarea voturilor exprimate în şedinţele Consiliului ASF, astfel încât: să fie demarată procedura de avizare a lui Toncescu Angela şi a lui Stoicescu Liviu Andrei în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, respectiv în funcţia de director general al SC Carpatica Asig SA, în condiţiile în care aceştia nu îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor respective, să fie adoptate decizii favorabile atât societăţii SC Carpatica Asig SA, cât şi persoanelor din conducerea acesteia (exemplu - să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro)", precizează DNA.

Cadou o vacanță pe litoral

O altă acuzaţie se referă la acţiunile ilegale întreprinse de Dan Hosu şi Cătălin Marian Cataramă.

"În data de 3 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR, l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către MAI - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate. În baza acestor informaţii, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate, cu scopul obţinerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente", susţine DNA.

Conform aceleiaşi surse, pe 26 august 2016, Hosu i-a oferit cu titlu gratuit lui Cătălin Marian Cataramă, în schimbul ajutorului acordat, un sejur într-o staţiune de pe litoralul românesc, iar cel din urmă a acceptat.

Procurorii anticorupţie au încheiat anterior câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu alţi doi inculpaţi: fostul deputat Adrian Gurzău cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Liviu Andrei Stoicescu - referitor la săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

Editor : Bogdan Pacurar

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate