Traian Băsescu: Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, nu de negociere politică

basescu noua tribuna 3 presidency.ro
 

Președintele a atacat, fără a face nominalizări, declarația prim-vicepreședintelui PNL, Klaus Iohannis, spunând că a auzit „un politician” că invita la negocierea șefilor de parchete. Această abordare, a spus președintele, arată cât de în urmă poate rămâne clasa politică.

„Sunt cel care a fost împotriva organizării selecției de la Ministerul Justiției în ceea ce privește numirea procurorilor”, a precizat Traian Băsescu, referindu-se la desemnarea candidaților pentru funcțiile de procuror general și șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Șeful statului și-a argumentat poziția arătând că numirea acestor persoane trebuie să fie un gest de asumare a responsabilității că vor fi desemnați cei mai capabili oameni, și nu să fie rezultatul unor negocieri politice. Președintele a subliniat că este nevoie de o schimbare la nivelul mentalității politicienilor.

Citiți și Cine ar putea prelua șefia Parchetelor

Traian Băsescu: Văd avocatul ca fiind parte a statului de drept

Șeful statului a făcut aceste declarații într-un discurs rostit vineri la congresul avocaților. Președintele a avut cuvinte de apreciere la adresa acestei bresele. „Sunteți parte de structurilor care garantează funcționarea statului de drept!”, le-a spus Traian Băsescu avocaților prezenți la congres. „Aveți un rol mai important decât cel al procurorilor”, a adăugat președintele, subliniind că prin ieșirile lor publice, avocații pot educa populația.

În acest sens, președintele a remarcat eforturile avocaților de a populariza noile coduri prin organizarea unor dezbateri în licee - „un lucru extraordinar”, un semn de „înaltă responsabilitate față de societate”, a apreciat Traian Băsescu. „Dinspre avocați n-am auzit plângeri că nu suntem pregătiți pentru noul cod de procedură civilă”, a mai spus președintele, punând această atitudine în antiteză cu vocile unor funcționari „plătiți de stat”.

Președintele le-a mai spus avocaților că meseria lor este una în care sistemul de piață a reușit, iar România are reputația unui sistem bun de avocatură. „Ați câștigat prestigiu și încredere, sunteți o categorie profesională care s-a impus deja”, le-a mai spus președintele avocaților.

Traian Băsescu a mai apreciat implicarea avocaților în lupta împotriva spălării de bani, care „generează nu numai construcții de vile, ci generează și terorism”.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale