Video Traian Băsescu și-ar putea recâștiga privilegiile de fost președinte. Decizia luată de CCR

Data actualizării: Data publicării:
EU Summit, Brussels, Belgium - 24 Oct 2014
Foto: Profimedia Images

Fostul președinte Traian Băsescu și-ar putea reprimi privilegiile de fost șef al statului - vilă de protocol și protecție de la SPP - care îi fuseseră retrase după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-a declarat fost colaborator al Securității. Curtea Constituțională a României a declarat marți drept neconstituțională legea în baza căreia îi fuseseră retrase respectivele privilegii lui Băsescu.

„Cu unanimitate de voturi, (CCR) a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art.1 alin.(5) privind principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi”, se arată într-un comunicat al CCR.

Traian Băsescu a atacat, cu trei ani în urmă, la Curtea Constituţională modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, respectiv vila de protocol de la RA-APPS şi dispozitivul de protecţie al SPP.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

În octombrie 2021, Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român a fost modificată, fiind introdus un nou articol care prevede că foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţă a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Traian Băsescu a primit în luna martie, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii și a fost nevoit să părăsească vila de protocol, iar SPP l-a anunţat pe fostul președinte că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază.

Având în vedere că judecătorii de la CCR au declarat neconstituţionale modificările aduse Legii 406/2001, Traian Băsescu îşi va recăpăta privilegiile, conform Agerpres.

În calitate de şef al statului, în perioada 2004 - 2014, Traian Băsescu beneficia de o serie de privilegii: a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată