Video Iohannis, despre tragedia de la Crevedia: Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni

Data actualizării: Data publicării:
iohannis la floreasca
Președintele Klaus Iohannis, după vizita la spitalul Floreasca. Foto: Captură video

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, marți, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a vizitat persoanele rănite în exploziile de la Crevedia. Șeful statului a explicat că „nu poate să accepte explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni”, adăugând că „așteaptă ca instituțiile abilitate să-și facă datoria, să vină cu explicații, cei vinovați să primească pedepse exemplare și acolo unde sistemul nu funcționează, unde procedurile nu sunt bune, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni astfel de evenimente în viitor”.

ACTUALIZARE 15:40 „Am fost în vizită. Am vizitat pompierii răniți, care sunt aici, în spital. Am întâlnit două categorii de persoane, pe care, trebuie să recunosc, le admir: pompierii care au fost la intervenție, profesioniști hotărâți, dăruiți și care, din păcate, au fost răniți în cadrul aceste intervenții, pe de altă parte, medicii, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil. Au salvat vieți și destine. Și unii și alții au toată aprecierea și admirația mea. Pe pacienți i-am întrebat și despre intervenție, am avut un dialog cu ei și le-am dorit însănătoșire grabnică, iar pe cei din corpul medical i-am felicitat pentru munca pe care o fac, nu doar acum, în fiecare zi. Acum este foarte important ca persoanele care au suferit să primească tot ce se poate face, ca cei care sunt răniți să poată să revină cât mai repede la munca lor. Este momentul să ne gândim și la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înțelegem suferința și fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul vizitei.

Președintele a mai explicat că „aceste lucruri sunt cele care sunt urgente, care trebuie să se întâmple acum, dar deja trebuie să vedem și un pic mai departe”.

„Am avut în utimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, de la Botoșani, de la Crevedia, de la Alba. Toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autoritățile, instituțiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime. Întrebarea pe care cred că ne-o punem toți este de ce s-a ajuns până aici, de ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit și atunci, cu siguranță, autoritățile trebuie să caute explicații și să caute soluții pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem dacă a fost neglijență sau ignoranță sau n-au fost bune procedurile sau nu s-au corelat instituțiile sau cineva a încălcat clar legea. Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate și sistemele îmbunătățite”, a mai spus Iohannis.

Iohannis a mai adăugat că, în cazul tragediei de la Crevedia, „nu poate să accepte explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni”.

„Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul Crevedia că cei de acolo n-au știut. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar aștept ca instituțiile abilitate să-și facă datoria, să vină cu explicații, cei vinovați să primească pedepse exemplare și acolo unde sistemul nu funcționează, unde procedurile nu sunt bune, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni astfel de evenimente. Este inacceptabil să dăm din umeri și să mergem mai departe. O astfel de serie de tragedii nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidență ce s-a întâmplat”, a mai menționat președintele.

Șeful statului a mai adăugat că „în toată această situație să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii și personalul medical, care și-au făcut cu vârf și îndesat datoria, punându-și viața în pericol.

„Pe ei să-i felicităm”, a spus Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 15:00 Klaus Iohannis a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență București, unde vizitează pacienții.

Știre inițială: Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Iohannis va merge să vadă victimele din Crevedia, unde o stație GPL a explodat.

Până în prezent, președintele nu a ieșit public pentru a comenta acest subiect, ci a postat sâmbătă seară, la scurt timp după explozii, un mesaj pe Facebook, în care a transmis condoleanțe familiilor îndurerate și le-a urat însănătoșire grabnică celor răniți.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență. De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a mai scris Iohannis, sâmbătă seară.

29 de oameni răniți în explozii se mai află în spitalele din București, iar 12 au fost transferați în străinătate.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...