Mesajul misterios cu litere runice, apărut în piața din Sfântu Gheorghe, a fost descifrat

Data publicării:
mesaj sfantu gheorghe

Mesajul „misterios” apărut luni în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, scris cu litere runice, a fost descifrat, au anunţat reprezentanţii Primăriei, mulţumindu-le cetăţenilor care s-au străduit să traducă textul.

„Traducerea mesajului este următoarea: 'În 48 de ore pe malul lacului Retyi sunt 52 de fecioare sau arde oraşul', scris în litere din alfabetul runic, unii oameni recunoscând acest citat din legenda Sfântului Gheorghe. Presupunerea este confirmată şi de un grup internaţional de experţi abordat de organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe. Aceştia spun că mesajul este tipic balaurului, care era recunoscut că poate vorbi toate limbile, dar niciuna dintre ele în mod corect - conform înregistrărilor antice. Organizatorii le mulţumesc tuturor locuitorilor pentru sprijin, dar deocamdată nu vor să se pronunţe dacă a fost sau nu o farsă de 1 aprilie, urmând ca această problemă să fie analizată, iar locuitorii să fie informaţi în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă, remis marţi Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, subiectul a suscitat un larg interes, fiind primite numeroase mesaje din partea cetăţenilor.

„Multe mesaje cu interpretarea textului apărut luni dimineaţă în Piaţa Centrală Gheorghe au fost trimise pe adresa de e-mail pusă la dispoziţie de organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe. Mesajul a fost mediatizat şi de presa locală şi nu numai, astfel că foarte multe comentarii au apărut mai ales în mediul online despre acest mesaj misterios”, se mai arată în comunicat.

Mesajul a fost scris cu vopsea roşie pe o suprafaţă de câţiva zeci de metri pătraţi pe macadamul din piaţa centrală a oraşului.

Deşi nu au exclus posibilitatea unei farse de 1 aprilie, Ziua păcălelilor, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au cerut ajutorul publicului pentru dezlegarea misterului.

„Ne-am gândit că poate fi un banc de 1 aprilie, că cineva încearcă să ne joace o festă, dar, totuşi, pentru mai multă siguranţă ne-am gândit că e bine să aflăm ce scrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Zilelor Sfântu Gheorghe, Erdely Andras.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri