Miliardarul Beny Steinmetz a fost eliberat de autoritățile din Cipru. România cere extrădarea lui

Data actualizării: Data publicării:
Beny Steinmetz
Beny Steinmetz. Foto: Profimedia

Magnatul israelian Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în România, a fost eliberat condiţionat după ce a fost reţinut în Cipru, a declarat miercuri un oficial al poliţiei cipriote, citat de Reuters. Potrivit purtătorului său de cuvânt, el va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România.

Purtătorul său de cuvânt a declarat că Steinmetz a fost eliberat pe cauţiune, cu efect imediat, până când se vor asigura că anularea mandatului european de arestare este valabilă.

Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat şi în alte ţări europene, în baza aceluiaşi mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.

Mandatul european de arestare a fost emis la data de 12 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Braşov. Omul de afaceri a fost condamnat la cinci ani închisoare în România, în decembrie 2020, în dosarul Ferma Băneasa. Acest caz, care datează de mai mulţi ani, se referă la implicarea sa într-un grup infracţional care ar fi încercat să obţină în mod ilegal drepturi asupra unor terenuri în România.

Steinmetz fusese reţinut săptămâna trecută în Cipru, când a sosit pe aeroportul din Larnaca, pe baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române, care a fost deja anulat, însă, în alte ţări europene.

Beny Steinmetz „salută decizia (de a fi eliberat din custodie în Cipru - n.r.), deoarece rămâne încrezător că justiţia din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România”, a declarat purtătorul său de cuvânt. „Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu concluzia la care Grecia, Italia şi Interpol au ajuns în trecut”, a adăugat acesta.

Beny Steinmetz este implicat, de asemenea, într-o bătălie juridică separată în Elveţia, unde a fost găsit vinovat de corupţie într-un caz referitor la permisele de explorare a zăcămintelor de minereu de fier din Guineea.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță