Noua echipă a Comisiei Europene își va începe, cel mai probabil, mandatul la iarnă. România, vinovată parțial pentru întârziere

Data actualizării: Data publicării:
Plenul Parlamentului European.
Plenul Parlamentului European. Foto: GettyImages

Începerea mandatului noii echipe a Comisiei Europene va fi cel mai probabil amânată până la 1 decembrie, din cauza procedurilor pentru validarea candidaturilor transmise de România, Ungaria şi Franţa, a declarat sâmbătă David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, informează Mediafax.

„Parlamentul UE este angajat într-un mecanism transparent, dar acum sigur că vor fi propuşi alţi trei comisari de către România, Ungaria şi Franţa. Vom iniţia în Parlament examinarea candidaturilor. Cred că poate că nu va mai fi posibil să respectăm data de 1 noiembrie, am merge spre 1 decembrie”, a declarat David Sassoli.

„Acum, dacă se ajunge la desemnarea altor trei comisari şi la un mecanism de evaluare a intereselor financiare, iar apoi la audieri în Parlament, nu se întâmplă nimic dacă se amână procedura câteva săptămâni”, a precizat președintele Parlamentului European.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a respins și a doua propunere a României pentru postul de comisar european, Dan Nica, după ce candidatura Rovanei Plumb a fost, inițial, respinsă la vot, din motive de integritate.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță