Poliția verifică din elicopter respectarea măsurilor de izolare în mai multe zone din țară

Data publicării:
elicc
Foto: Facebook / Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a survolat duminică mai multe zone din Olt, printre care municipiul Slatina şi oraşul Drăgăneşti-Olt, pentru a descuraja organizarea de adunări, petreceri și grătare. Misiuni similare au avut loc și în alte zone.

Elicoperele EC-135 nr. 290 și 297 și Mi-17 nr. 110 fac misiuni de monitorizare și supraveghere aeriană în sprijinul Poliției Române, în localitățile București, Iași și Galați, potrivit Inspectoratului General de Aviație.

În judeţul Olt au avut loc şi peste 300 de acţiuni de verificare a modului în care persoanele aflate în autoizolare la domiciliu şi carantină respectă aceste măsuri, cât şi controale privind respectarea restricţiilor de circulaţie.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Olt, remis duminică Agerpres, structurile teritoriale ale MAI au aplicat, în ultimele 24 de ore, 74 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 158.500 lei, persoanelor care nu au respectat restricţiile de circulaţie.

În judeţul Olt au fost confirmate 33 de cazuri confirmate de coronavirus, iar 10 dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 au fost declarate vindecate. Până în prezent, în judeţul Olt au fost efectuate 991 de teste pentru noul coronavirus.

Ultimele cazuri de infecţie cu noul coronavirus din judeţ au fost confirmate duminică şi este vorba despre contacţi direcţi ai persoanelor confirmate anterior cu COVID-19.

Printre persoanele la care a fost confirmată prezenţa coronaviruslui se numără opt angajaţi ai unei fabrici de confecţii din municipiul Caracal.

În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 208 de persoane. Alte 560 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, numărul acestora crescând cu circa 50% după ce au fost confirmate cazurile coronavirus de la fabrica de confecţii din Caracal care are peste 80 de angajaţi.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...