Alina Gorghiu: Rectori și medici renumiţi vor candida pe listele PNL la parlamentare

Data publicării:
alina gorghiu facebook (2)

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că 2-3 rectori din România se vor lătura echipei PNL și probabil vor candida pe listele de la alegerile parlamentare, informează news.ro. 

alina gorghiu facebook (2)

„Suntem în discuţii cu foarte multă lume, din toate domeniile. Avem nişte discuţii cu oameni care sunt la conducerea universităţilor. Probabil că doi, trei rectori din România vor candida şi se vor alătura echipei PNL, pe listele noastre, medici renumiţi din România, pentru că vorbim de un segment pe care vom pune accent în programul de guvernare”, a spus Alina Gorghiu. 

Copreşedintele PNL a menţionat că liberalii ar dori să aibă şi personalităţi din domeniul justiţiei pe liste, însă nu s-a concretizat nimic în prezent. 

Unul dintre rectorii care ar urma să candideze pe listele PNL la alegerile parlamentare este rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea. Acesta se află pe lista provizorie a PNL Timiş cu 27 de candidaţi la alegerile parlamentare, printre care se mai află şi copreşedintele PNL Vasile Blaga, urmând ca Biroul Politic Naţional al partidului să decidă cei 14 candidaţi finali şi poziţia lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri