Cătălin Ivan: Parlamentarii PSD sunt ameninţaţi şi constrânşi să voteze moţiunea de cenzură

Data publicării:
catalin ivan - fb

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan susţine că parlamentarii social-democraţi sunt "luaţi unul câte unul" şi ameninţaţi şi constrânşi să voteze moţiunea de cenzură, în acelaşi timp fiindu-le oferite "tot felul de favoruri, cum i s-au oferit şi lui Sorin Grindeanu".

Europarlamentarul Cătălin Ivan a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Iaşi alături de primarul Mihai Chirica, că în acest moment sunt peste 15 parlamentari PSD care nu vor vota moţiunea, dar că pe lângă aceştia sunt şi mulţi indecişi, notează News.ro.

"Sunt mai mulţi, nu doar 15 parlamentari, informaţia cu 15 era de ieri dimineaţă (sâmbătă dimineaţă - n.r.). Sunt şi indecişi. Un parlamentar indecis mai degrabă va vota împotriva moţiunii, dacă Liviu Dragnea n-a reuşit să-i convingă în atâţia ani de zile. Deci au înclinaţia mai degrabă să voteze împotriva moţiunii. Vor fi discuţii în continuare şi cu cei indecişi şi cu cei care sunt sută la sută convinşi să voteze
împotriva moţiunii. Dar sunt mulţi cei care nu vor vota moţiunea”, a afirmat Cătălin Ivan.

El spune că evită să dea numele celor care nu vor vota moţiunea, întrucât se fac presiuni asupra acestora.

"Există ameninţări şi presiuni. Lucruri de genul acesta au loc permanent. Toţi deputaţii şi senatorii PSD sunt luaţi unul câte unul şi ameninţaţi, constrânşi, li se oferă tot felul de favoruri, cum i s-au oferit şi lui Grindeanu, numai să plece din funcţia de premier. Le-aş face un mare rău dacă le dau numele, interesul comunităţii este să nu treacă moţiunea”, a spus Cătălin Ivan.

La rândul său, primarul Mihai Chirica a afirmat că există discuţii pe toate fronturile şi că mulţi aleşi PSD vor sta până în ultimul moment să vadă ce vor face la votul pe moţiune.

"Sunt presiuni faţă de parlamentarii PSD, inclusiv de la Iaşi. A fost sunat fiecare dintre ei, probabil au un responsabil politic la centru pentru fiecare parlamentar de Iaşi. Am vorbit cu aleşii ieşeni şi le-am cerut un singur lucru: viaţa lor se va petrece la Iaşi în continuare şi cu guvernare PSD şi fără guvern PSD. Ei trebuie să aibă puterea să se uite cu demnitate în ochii celor care i-au ales, ai prietenilor
lor, ai colegilor de muncă. Am încredere că se vor comporta cu demnitate şi morală. Au posibilitatea să se întoarcă acasă cu fruntea sus”, a declarat Mihai Chirica.

El consideră că în prezent, pe analizele pe care le are, moţiunea nu are nicio şansă să treacă, dar că până miercuri, "prin metode specifice", se pot întâmpla multe.

"Zilele care vor urma vor fi decisive pentru viitorul României pentru o lungă perioadă de timp. Putem arăta partenerilor externi că vom continua proiectul european şi că putem continua proiectul din NATO”, a adăugat Mihai Chirica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online