Ciolacu: România nu e pregătită pentru recunoașterea parteneriatului civil. Nu sunt obtuz, am prieteni care au relaţii cu un alt bărbat

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu
Premierul României, Marcel Ciolacu Foto: Profimedia Images

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat joi, la Europa FM, despre faptul că România trebuie să prezinte, până pe 25 martie, propunerile de măsuri în urma deciziei CEDO referitoare la recunoaşterea şi protecţia legală a cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex, că societatea românească nu este pregătită pentru acest lucru. Şeful Guvernului a mai spus că nu este „un om obtuz” şi că are prieteni care „au relaţii cu un alt bărbat”, însă vorbeşte din punctul de vedere al unui prim-ministru. Liderul PSD a adăugat că nu ar fi nici prima, nici ultima oară când CEDO condamnă România.

„Nu e pregătită societatea românească. Nu este nici prima, nici ultima care condamnă. România a fost condamnată şi pentru tratamentul din închisori. Nu este una dintre priorităţile mele şi, repet, nu cred că România este pregătită în acest moment”, a afirmat Marcel Ciolacu despre faptul că România trebuie să prezinte până pe 25 martie propunerile de măsuri în urma deciziei CEDO referitoare la recunoaşterea şi protecţia legală a cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex.

Şeful Executivului a mai precizat că nu este „un om obtuz” şi că nu are nicio reţinere, având prieteni care au relaţii cu un alt bărbat.

„Nu sunt un om obtuz. Eu nu am nicio reţinere. Am prieteni care au relaţii cu un alt bărbat. Nu am nicio problemă. Dar eu vorbesc acum din punct de vedere de prim-ministru”, a completat Ciolacu.

Chestionat dacă înseamnă că Guvernul României încalcă hotărârea CEDO, Marcel Ciolacu a replicat: „Repet, nu este nici prima, nici ultima”.

„Dar eu consider că societatea românească încă nu este pregătită pentru acest lucru”, a mai precizat liderul PSD.

Obligaţia României de a proteja şi recunoaşte familiile formate din persoane de acelaşi sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestaţia depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu şi Ciobotaru şi alte 20 de familii împotriva României, au transmis reprezentanţii Accept, pe 26 septembrie, într-un comunicat de presă.

Astfel, Hotărârea CEDO pronunţată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligaţia pozitivă a Guvernului şi Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecţia şi recunoaşterea legală a tuturor familiilor, mai indică sursa citată.

În schimb, pe 11 octombrie, preşedintele AUR George Simion a anunţat că în perioada următoare vor fi iniţiate demersurile pentru două referendumuri importante. Este vorba despre referendumul pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi cel pentru introducerea în Constituţie a plăţilor numerar, conform News.ro.

Patriarhia Română a transmis, după decizia CEDO din 22 mai, o reacţie cu privire la parteneriatul civil, după ce CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţie, respectiv dreptul la „respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, parteneriatul civil este „o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi” şi legalizează concubinajul.

Pe 6 şi 7 octombrie 2018 a avut loc un referendum de modificare a Constituţiei României, demersul având la bază o iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie, la sfârşitul anului 2015. Referendumul, susţinut şi de către BOR, nu atins pragul necesar validării.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Halle Berry, vacanță de vis înainte de a împlini 60 de ani. Și-a sărbătorit ziua în avans, alături de copii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Deacon Phillippe, copia fidelă a lui Ryan Phillippe! Fiul lui Reese Witherspoon și-a etalat abdomenul într-o...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...