Comasarea DNA cu DIICOT | Ștefănescu: „În 24 de ore trebuie să faci lucrurile astea”

Data actualizării: Data publicării:
Codrin Stefanescu2

După interviul în care Laura Codruța Kovesi a precizat că procurorii DNA nu vor ceda și vor continua să lupte „cu mafia”, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că partidul său a „receptat mesajul” și că vor fi luate „câteva măsuri legislative în această vară”. Mai departe, social-democratul a vorbit despre „comasarea parchetelor” și cum ar „trebui” în 24 de ore „să faci lucrurile astea”.

Codrin Stefanescu PSD
Sursă: Facebook

Codrin Ștefănescu a oferit câteva detalii despre măsurile pe care actuala putere intenționează să le ia în lunile următoare, după mesajul transmis de Laura Codruța Kovesi. „Vom lua câteva măsuri legislative în această vară: legea răspunderii magistraţilor, codurile, legea lobby-ului”, a spus secretarul general adjunct al PSD, luni seara, într-o emisiune la Antena 3.

Ștefănescu a mai precizat că ar fi în plan conceperea a două legi: una pentru procurori, una pentru judecători.

Secretarul general adjunct al PSD a susținut că situația actuală ar fi „dovadă de lașitate din partea Parlamentului” și o consecință a faptului că social-democrații, deși au avut în două rânduri majoritate covârșitoare, nu au luat măsurile potrivite. „Să comasezi parchetele, să dai cele patru legi simultan, să le ceri demisiile. În 24 de ore trebuie să faci lucrurile astea”, a declarat Codrin Ștefănescu.

Referindu-se la protestele din iarnă, acesta a mai spus că „sistemul” a răspuns „cu 100.000 de oameni în stradă” și că PSD a greșit nescoțând „un milion de oameni în stradă”.

Practic, prin declarațiile de luni seara, secretarul general adjunct al PSD confirmă informațiile vehiculate, pe surse, în contextul OUG 13. Mai precis, imediat după ce Guvernul Grindeanu a adoptat ordonanța de urgență de modificare a Codurilor penale, au apărut în presă informații potrivit cărora pasul doi în lupta împotriva DNA și a procurorilor ar fi fost desființarea DNA și DIICOT prin comasarea lor într-o singură instituție, care să aibă prerogative în materie de anticorupție și antiterorism. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a catalogat informațiile drept „manipulare și dezinformare” și a negat că social-democrații ar dori comasarea DNA și DIICOT. „Niciodată PSD nu a venit cu această propunere, nici nu avem în plan, nici acum, nici mai târziu. În primul rând, mi s-ar părea o prostie ca două instituții care funcționează de sine stătător acum să fie comasate”, a declarat Dragnea, pe 2 februarie.

Tot atunci, șeful PSD a sugerat că informațiile despre planul PSD de acaparare a Justiției ar fi rezultatul unei „mașinării de manipulare și dezinformare” ale cărei origini nu se cunosc. „Am văzut mai devreme pe un site o analiză din surse sută la sută sigure care arată planul PSD și al Guvernului de a pune mâna pe toată Justiția, cu schimbarea procurorului general, a doamnei Kovesi, cu modificarea legislației, punem mâna pe toată Justiția, pe tot sistemul, pe convorbiri. (...) Această mașinărie de manipulare și de dezinformare, care nici măcar nu știu dacă își are toate originile la noi în țară, nu ne poate duce la lucruri bune. Nu există un asemenea plan, este o aberație, dar se încearcă ca din ce în ce mai mulți oameni să fie speriați de ceva care nu există”, a declarat Dragnea.

În interviul acordat ziare.com, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a vorbit despre „un asalt asupra DNA” și a spus că procurorii vor continua să lupte „cu mafia” cât timp vor fi lăsați. „E un asalt asupra DNA, pentru că eficiența DNA îi disperă pe unii, care vor ca noi să nu ne mai facem treaba. De aceea, suntem atacați, de aceea, mafia ne atacă, de aceea sunt presiuni, de aceea sunt hărțuiri. Dacă nu investigam pe nimeni, dacă nu ne atingeam de nimeni, toată lumea ne lăuda și ar fi fost foarte bine. Nu o să cedăm. Eu nu o să cedez. O să ne continuăm treaba, cât vom fi lăsați, pentru că noi ne luptăm cu mafia”, a declarat Kovesi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...