Comisia „Alegeri 2009” | Încă 60 de zile de anchetă

Data actualizării: Data publicării:
parlament

Activitatea Comisiei de anchetă „Alegeri 2009” se prelungeşte cu încă 60 de zile. Parlamentarii spun că au nevoie de mai mult timp pentru a asculta toate persoanele implicate în organizarea alegerilor prezidenţiale de acum opt ani. Printre cei care nu au fost încă audiaţi de comisie se numără şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Deşi a fost invitată la Parlament de mai multe ori, Laura Codruta Kovesi a refuzat să vină si a răspuns parlamentarilor în scris, lucru care i-a nemulţumit pe aceştia.

De altfel au şi reclamat-o la Curtea Constituţională. Judecătorii constituţionali au decis că Laura Codruţa Kovesi ar fi trebuit să se prezinte la audieri.

Am observat cu părere de rău că de fapt scopul acestei anchete se depărtează de subiectul pentru care a fost constituită. Nu mai avem ce audia, începem să-i rechemam pe cei pe care i-am audiat acum o lună, două luni. Au venit oameni care n-au nicio legătură cu ancheta şi au început să-şi verse frustrările personale”, a spus Cezar Preda, deputat PNL.

Domnule Preda, dacă se poate, aș vrea să încetați cu țopăiala asta penală. Există toate rațiunile de a continua, există toate rațiunile de a o reinvita pe Laura Codruța Kovesi, care nu este deasupra muritorilor de rând. Unul din obiective nu a putut fi atins deoarece unele persoane invitate la audieri au înțeles să sfideze Parlamentul”, a fost replica lui Liviu Pleşoianu, deputat PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Atenționare de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...