Cristian Tudor Popescu: Rămânerea lui Victor Ponta în fruntea PSD ușurează „luarea puterii” de către noul PNL

Data publicării:
Cristian Tudor Popescu - Mediafax Foto-Andreea Alexandru

Rămânerea lui Victor Ponta în fruntea partidului și a guvernului va face decât să ușureze ceea ce a anunțat, în stil leninist, președintele ales, Klaus Iohannis, și anume luarea puterii de către marele nou PNL. Asta face Victor Ponta acum. Cu fiecare lună cu care rămâne la conducrea partidului și guvernului, scade șansele partidului de a câștiga, eventual, alegerile în 2016”, a spus Cristian Tudor Popescu, după ce Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova. 

„Dacă Victor Ponta ar fi fost înlocuit acum, dacă va fi înlocuit, într-un orizont de timp rezonabil, dacă PSD va ieși de la guvernare, atunci poate avea o șansă în 2016, poate câștiga, asa cum a făcut-o de atâtea ori, cum a câștigat, de fapt, întotdeauna la nivel de partid. Nu a reușit la nivel de persoane, cu excepția lui Ion Iliescu”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Chiar dacă Victor Ponta pleacă de la conducerea partidului, chiar dacă PSD ar putea câștiga în 2016, natura lui fundamentală, adică existența lui pe baza fricii oamenilor de a-și câștiga viața pe cont propriu... dacă nu se renunța la așa ceva în filosofia acestui partid, atunci va continua să rămână o frână, o piatră de gâtul României, cum a fost în toți acești 25 de ani”, a mai spus C. T. Popescu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri