Dan Barna: În România este o majoritate care susţine infractorii, iar Toader este impresarul acestora

Data publicării:
dan barna, presedintele usr

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, după respingerea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, că „solidaritatea PSD în protecţia penalilor este una impecabilă”, în România existând „o majoritate care susţine infractorii”, Tudorel Toader fiind „impresarul acestora”.

dan barna
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că „solidaritatea PSD în protecţia penalilor este una impecabilă”

„Solidaritatea PSD în protecţia penalilor este una impecabilă. În momentul de faţă, România este un stat în care avem o majoritate PSD-ALDE care a decis să facă bloc în jurul lui Liviu Dragnea. Orice alte încercări sunt butaforie publică. În realitate, în momentul în care se votează, o majoritate trebuie să-şi arate voturile. În România este o majoritate care susţine infractorii, iar domnul Tudorel Toader este impresarul acestora”, a declarat Dan Barna, miercuri, după respingerea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei.

Barna a spus că opoziţia a avut toate voturile de care dispune, USR susţinând moţiunea pe care a depus-o.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a fost respinsă, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 99 de voturi „pentru”, 171 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...