Dragnea: Imunitatea președintelui să fie scoasă din Constituție

Data actualizării: Data publicării:
dragnea psd

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că dorește modificarea Constituţiei în anul 2017, pentru eliminarea imunităţilor tuturor demnitarilor, inclusiv a imunității președintelui, relatează News.ro.

dragnea psd

Eu vreau să dispară imunităţile din Constituţia României, dar nu numai pentru parlamentari, ci şi pentru preşedintele României, şi nu e vorba de Iohannis, ci de orice preşedinte. Dacă am spus că nimeni nu e mai presus de lege, atunci nu există... La noi nu există posibilitatea ca, dacă un preşedinte de exemplu este prins cu sacul cu bani, dacă omoară pe cineva, poate să stea preşedinte cinci ani de zile fără probleme. Or, aşa ceva nu e în regulă”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a menţionat că, potrivit prevederilor constituţionale, preşedintele poate fi judecat doar pentru înaltă trădare.

„Dar dacă face o faptă penală îngrozitoare, de ce să nu dea socoteală? Eu nu cred că va face sau nu ştiu dacă a făcut, dar dacă cumva a făcut în legătură cu acele retrocedări de imobile? Şi poate ar trebui să ştim. Nu avem dreptul să ştim?”, a adăugat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat, însă, că şi în prezent preşedintele poate fi cercetat: „În Constituţie scrie că preşedintele nu poate fi judecat, nu scrie că nu poate fi anchetat. Această şmecherie care a fost folosită pentru Traian Băsescu nu ne păcăleşte. Deci, preşedintele poate fi anchetat, poate fi cercetat. Nu poate fi trimis în judecată decât atunci când nu mai e preşedinte, dar nimeni nu opreşte pe nimeni să-l cerceteze ca preşedinte”.

Întrebat dacă, în cazul în care va câştiga PSD alegerile, există şanse mari ca preşedintele să fie anchetat, Dragnea a răspuns: „Asta decid procurorii. Eu vreau să garantez tuturor că, dacă noi vom câştiga, îi asigur de lipsa oricăror presiuni de oriunde, vor avea posibilitatea într-adevăr, nu posibilitatea clamată până acuma şi folosită demagogic, ca într-adevăr să poată să ancheteze pe oricine, chiar pe preşedinte dacă este cazul”.

Liviu Dragnea a spus că el şi PSD susţin modificarea Constituţiei în anul 2017, chiar în primul semestru, pentru eliminarea imunităţilor „pentru oricine”.

„Dacă preşedintele Klaus Werner Iohannis a ieşit de atâtea ori la microfonul prezidenţial emiţând de acolo nişte principii, acuze împotriva parlamentarilor care au votat aşa cum le-a dictat conştiinţa: câteodată au votat pentru susţinerea cererii procurorilor, câteodată au votat împotrivă. Şi tu ieşi de la tribuna prezidenţială şi spui: un Parlament care nu a înţeles nimic, care se opune mersului justiţiei. Neţinând cont de faptul că există această imunitate. De ce să nu fie valabil şi pentru dumnealui? Îşi poate pune o oglindă în faţă şi să vorbească Klaus cu Werner şi să-i spună acelaşi lucru: n-ai înţeles nimic, justiţia nu trebuie oprită, nu te agăţa de imunitate”, a mai spus Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...