Sari la conținut

Emil Hurezeanu, despre apelativul „fascist bătrân” folosit de Victor Ponta: „A folosi această noțiune e iresponsabil și periculos”

„Domnul Victor Ponta este în mod periculos defazat. În situația în care la Moscova se vorbește de fascism, în necunoștință sau în cunoștință de cauză, în limba propagandei celei mai pernicioase, nocive, a folosi așa de simplu, acum, pentru un adversar, chiar dacă nu îți convine deloc, noțiunea de fasist, e complet iresponsabil și periculos”, crede Emil Hurezeanu.

Jurnalistul consideră că Horia Roman Patapievici și Mircea Mihăieș nu doar că nu sunt fasciști, dar și că ar fi meritat să fie decorați de președintele Traian Băsescu pentru felul în care au condus Institutul Cultural Român în perioada ianuarie 2005 – august 2012.

„Au fost eminenți conducători ai unei instituții care a cunoscut, în anii cât a fost condusă de acești doi intelectuali de frunte ai României, cele mai bune performanțe. (...) Acești oameni au modernizat instituția, creând institute, filiale în orașele mari. Au adus la iveală o cultură nouă, dinamică, interesantă, provocatoare”, a spus Emil Hurezeanu.

Mai mult decât atât, jurnalistul crede că Victor Ponta nu are nicio legătură cu discursul intelectual și cultural și că tot ce practică premierul în public este „o litanie dezmembrată, o litanie demagogică, de tipul amibei, care ia forma primului vas în care nimerește.”

„Dacă nu înțelegi despre ce e vorba în cultură, lasă-te păgubaș. Ocupă-te de politică, că acolo ai rezultate strălucite. Acolo ești admirat și ești cel mai bun. E revoltător”, a continuat jurnalistul.

Pe de altă parte, Emil Hurezeanu a spus că toți președinții își decorează colaboratorii apropiați, iar aceste decorații sunt în număr limitat și acordate cu atenție.

„Ce face domnul Ponta, prin refuzul său, este continuarea unui stil care ține de un unghi tot mai deschis de aberație, de aventură, de a nu face ce trebuie”, a încheiat jurnalistul.

Astăzi, președintele Traian Băsescu l-a reclamat pe premierul Victor Ponta la Curtea Constituțională, pentru că șeful Executivului nu ar fi explicat de ce a refuzat decorarea fostei conduceri a Institutului Cultural Român, printre care Horia Roman Patapievici și Mircea Mihăieș.  

Etichete: Ponta , moscova , emil hurezeanu , batran , decoratie , fascist , mircea mihaies

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale