Sari la conținut

Florin Călinescu, Oana Pellea, Marius Manole, printre actorii care vor strânge semnături pentru campania #FărăPenali

Marius Manole, Oana Pellea, Florin Călinescu, Natalie Ester, Ilona Brezoianu, Marcela Motoc, Cristian Bota, Alex Călin, Olimpia Mălai şi Maria Obretin sunt actorii care au anunţat până acum că vor strânge semnături în cadrul campaniei #FaraPenali, iniţiativă civică susţinută de USR, relatează News.ro. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Timp de o săptămână, în Piaţa Universităţii, ei vor fi protagoniştii care vor strânge semnături pentru ca persoanele condamnate penal să nu mai conducă România. Scena va fi înlocuită cu asfaltul, iar reflectoarele cu razele soarelui. Aplauzele le primiţi de pe acum. Mulţumim tuturor actorilor care au ales să se implice!", se arată în anunţul publicat pe pagina de Facebook a USR Constanţa. 

Actorul Marius Manole anunţase deja luni, pe pagina sa de Facebook, că se implică în această campanie.  

"Dragi colegi actori din Bucureşti şi nu numai, intenţionez să organizez cu sprijinul celor care se ocupă de platforma #farapenaliinfunctiipublice o săptămâna de miercuri, 18 iulie, până miercuri, 25 iulie, în care actorii stau la Universitate şi strâng semnături. Dacă doriţi să-mi fiţi alături, aştept un semn de la voi. Fac o listă şi ne organizăm pe zile. Cred că e necesar să facem asta. Ţin să precizez că această iniţiativă este una civică şi Nu sprijină niciun partid! P.S: Recomand şi colegilor care nu sunt din Bucureşti sa facă acelaşi lucru in oraşele lor!", a fost mesajul actorului. 

Citește și: Amnistia fiscală și amnistia penală. Unde se termină manipularea și unde începe calculul cinic

Actorul Marius Florea Vizante a semnat deja în cadrul campaniei. 

Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat. Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele tării, iar USR s-a angajat să sprijine acest demers prin intermediul filialelor sale teritoriale.

Citiţi şi: Lovitura lui Dragnea se va lăsa şi cu victime colaterale. Să le cunoaştem

Etichete: actori , marius manole , oana pellea , Florin Calinescu , campania fara penali in functii publice , campanie usr fara penali in functii publice

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale